Locuință din Timiș, spartă de două ori de mai mulți tineri

stiri cu spargeri locuinte timisoara

Trei tineri din Timiș au fost arestați pentru că au spart o locuință. Au furat bunuri de 7.500 de lei.

În 26 mai, păgubitul, un bărbat din Iohanisfeld a anunțat polițiștii că locuința sa a fost spartă și că i-au dispărut mai multe bunuri. Peste două zile, trei tineri erau arestați.

„În urma investigațiilor efectuate, la data de 28.05.2023, polițiștii Secției 2 Poliție Rurală Săcălaz au identificat și depistat 3 tineri în vârstă de 16, 18 și 19 ani, din localitatea Iohanisfeld, bănuiți de comiterea faptei, aceștia fiind conduși la sediul poliției pentru audieri. În urma verificărilor suplimentare efectuate, s-a stabilit faptul că, în data de 21.05.2023, în jurul orei 22:30, cei doi tineri în vârstă de 19 și 16 ani, ar fi pătruns într-o anexă a imobilului din localitatea Iohanisfeld, de unde ar fi sustras o ladă frigorifică, un ciocan rotopercutor și aparatură muzicală, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 3.500 de lei.

De asemenea, s-a stabilit că, în noaptea de 24/25.05.2023, tinerii în vârstă de 18 și 19 ani, ar fi pătruns într-o anexă a aceluiași imobil din localitatea Iohanisfeld, de unde ar fi sustras un trimmer de tuns iarba și mai multe scule, iar din podul imobilului ar fi sustras o butelie tip butan gaz, cauzând un prejudiciu în valoare de aproximativ 4.000 de lei”, a transmis IPJ Timiș.

Prejudiciul a fost recuperat parțial. Bănuiții au fost reținuți pentru 24 de ore, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt calificat, aceștia fiind introduși în Centrul de Reținere și Arestare Preventivă din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Timiș. În cursul zilei de azi, 29 mai 2023, aceștia urnează să fie prezentați magistraților cu propunere de luarea unei măsuri preventive.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/