Locatarii evacuați în urma exploziei sunt cazați la internat

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Reșițenii afectați de dezastrul de marți au fost repartizați în căminele Colegiului Economic al Banatului Montan până când se va stabili că locul exploziei este sigur și se vor putea întoarce acasă. Trauma acelei zile îi urmărește încă.

În momentul de față, imobilul este prea grav avariat, astfel că nici măcar locatarii de la etajele superioare nu se pot întoarce la casele lor. 14 familii au fost repartizate în căminele Colegiului Economic al Banatului Montan, unde să-și petreacă noaptea. Restul locatarilor și-au găsit adăpost la prieteni și familie. Situația este una provizorie, chiar dacă nu se știe încă perioada pe care evacuații vor trebui să o petreacă departe de apartamentele lor. Primăria le asigură oamenilor inclusiv trei mese pe zi, precum și ajutoare de urgență în bani pentru cei cu apartamente grav avariate.

,,Condițiile sunt bune. Momentan ne asigură 3 mese pe zi. Stăm într-o cameră mare cu 5 paturi. Le tot zic celor mici să-și imagineze că suntem în vacanță”, a declarat una dintre locatarele de la etajul 5 al clădirii, Mariana Gârbovan.

Ieri au fost eliberate și procesele-verbale prin care locatarii au fost înștiințați că se vor putea muta înapoi după ce clădirea va fi recondiționată și nu va mai constitui un pericol.

,,Din câte am înțeles, structura de rezistență nu a fost afectată. Eu, personal, sunt un caz fericit, dar cei de la etajele inferioare nu mai au nimic”.

Implicarea autorităților a fost peste așteptări

promovare banner maxagro Muzeul TM

Din spusele locatarilor păgubiți, în urma exploziei nici măcar pompierii nu au îndrăznit în primele minute să intre în haosul care s-a creat acolo.

,,Pe scări nu se putea circula, era plin de praf și fum. Am deschis geamurile și i-am împins pe copii cu capul afară să poată respira. În primele momente nici pompierii nu au îndrăznit să intre la haosul ce era acolo. Oricum, toata lumea a fost foarte cooperantă, foarte repede s-au mobilizat autoritățile. Până la 7 jumătate eram deja scoși afară”.

Jandarmii și polițiștii veghează încă locul. Locatarii nu au voie să intre în clădire decât însoțiți de câte un jandarm. De asemenea, nimeni nu are voie să intre în bloc decât dacă are un act de identitate care să ateste că este locatar al imobilului.

 

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/