Locatari fericiți în 90 de apartamente City Gate

whatsapp image 2022 06 27 at 09.06.24

RPC Group finalizează cele 90 de apartamente din ansamblul City Gate, ansamblu început în urmă cu un an. După 12 luni de la începerea lucrărilor la cele 3 blocuri din ansamblu, primii locatari se bucură deja de noua lor locuință, iar alții se ocupă deja de mobilarea viitorului lor cămin.

City Gate este localizat la intrare în Moșnița Nouă, la Strada Principală, chiar la limita între Timișoara și Moșnița. Include spații comerciale la parter care vor găzdui magazine, farmacii, showroom-uri.

RPC Group a dezvoltat, prin acest ansamblu, apartamente bine compartimentate și durabile, care să își crească valoarea în timp și să devină investiții sigure. Astfel, în acest proiect au investit atât cupluri și familii tinere, pentru locuința personală, dar și investitori care deja au închiriat apartamentele achiziționate.

Poziția foarte bună, proximitatea față de zone de birouri de IT, accesul facil la magazine, pistă de biciclete, mijloacele de transport în comun, drumul de patru benzi și centura de sud a Timișoarei sunt doar câteva din motivele pentru care apartamentele din City Gate sunt o alegere inspirată, adevărate investiții pe termen lung. În plus, nivelul de calitate al construcției și finisajelor este unul foarte ridicat, iar raportul calitate preț foarte bine echilibrat.

Apartamentele City Gate sunt cu 2 și 3 camere, cu suprafețele cuprinse între 51 si 69 mp, toate apartamentele au balcon, unele chiar și terasă de 40mp. Fiecare apartament beneficiază de loc de parcare gratuit, înscris în CF. Încălzirea este realizată de centrale termice de apartament și sistem de încălzire în pardoseală.

85% din totalul de 90 de apartamente au fost deja vândute. Cei care doresc să programeze o vizită pentru vizionarea apartamentelor o pot face apelând numerele de telefon: 0722 379 545 sau 0743 282 864 sau pot accesa site-ul citygate-tm.ro pentru mai multe detalii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/