Lobby pentru 15 milioane de euro – bani necesari pentru reabilitarea totală a celor 30 km de drumuri din Moldova Nouă!

Infrastructura dezastruoasă a județului Caraș-Severin pare să fie una dintre problemele luate în vizor atât de către cei implicați în mod direct (șoferii), cât și de mass-media, la începutul anului 2019. Apariția „craterelor” în asfalt, asemeni ciupercilor după ploaie, stârnește o serie de nemulțumiri în rândul oamenilor, protestele de săptămâna trecută, pentru reabilitarea DN 57 (Moravița-Oravița), reprezentând doar un exemplu al faptului că s-a ajuns la limita răbdării. Iar dacă am parafraza zicala „Peștele de la cap se-mpute”, este ușor de dedus, deși nu este o regulă, următorul lucru: dacă drumurile naționale se află în starea de „moarte clinică”, oare drumurile județene/locale par înviate a treia zi, după Scripturi? Ei bine, nu!


Nemulțumiri și nemulțumiți față de carosabilul care se prezintă ca după război există și în orașul de la malul Dunării, motiv pentru care primarul Adrian Torma a mai punctat o doleanță pe lista de wish, în cadrul vizitei efectuate la Guvernul României: „A trebuit să merg acolo și am ridicat problema de a rezolva măcar 10-15 km de drum, din cei 30 de km”.

Totodată, edilul explică atât demersurile care trebuie făcute în acest sens, cât și costurile suplimentare pe care aceste lucrări le implică, precum și miserupismul celor care au încălzit scaunul Primăriei degeaba, în toți acești ani: „Trebuie să nu uităm că, pentru a primi bani, ai nevoie de proiectant, de studii de fezabilitate, ai nevoie de proiectare, de ridicări topografice, de studii geologice, costuri suplimentare pe care, în ani de zile, nimeni nu le-a făcut în Moldova Nouă!”.

Unul dintre principalele motive pentru care actuala administrație nu s-a putut apuca de reabilitarea drumurilor se rezumă la insuficiența fondurilor. „Problema e că Primăria Moldova Nouă nu are bani punctuali! Moldova Nouă are în administrare proprie în jur de 30 km de drum, vorbim doar de drumuri comunale, excluzând drumul județean și drumul național, care trec prin Moldova Nouă, drumuri care nu au fost reabilitate de 30 ani”, oftează neputincios Torma.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Concret, costurile pentru reabilitarea totală a celor 30 de km de drum aflați în administrarea orașului Moldova Nouă se ridică la 10-15 milioane de euro, după cum punctează edilul: „Pentru a putea reabilita în totalitate drumurile, avem nevoie undeva la 10 milioane de euro, asta pentru a le putea aduce la zi! Să nu mai spun și de zonele de parcări, care se-ntind suficient. Așadar, pentru a pune la punct orașul Moldova Nouă, avem nevoie de 15 milioane de euro”.

Unii cu vițica-n căruță, iar Torma… cu vaca stearpă!

Deși nu vrea s-acuze administrațiile trecute, cum c-ar fi tăiat frunze la câini, totuși Torma nu se poate abține în a evidenția că, în perioada 2008-2014, au existat linii de finanțare pentru infrastructura rutieră, spre deosebire de situația actuală, însă era nevoie ca cineva să facă acest lucru, deoarece banii nu vin pocnind din degete: „De când sunt eu primar, nu au fost linii de finanțare concrete pentru reabilitări de drumuri în forma în care avem noi nevoie! Dar au fost în perioadele din trecut. Oamenii vor spune că nu mai vor să vorbească despre trecut, în perioada 2008-2014 au fost bani pentru infrastructura rutieră, dar dacă nimeni nu și-a bătut capul… Eu am ajuns în situația că nu am de unde să finanțez și una din temele discutate la Guvern a fost și această chestiune: de a găsi o sursă alternativă din bugetul național pentru a repara drumurile interioare. Totuși, să nu uităm că din bugetul ăsta mic și necăjit pe care-l am la dispoziție, aleea de la blocurile 23-24 a fost refăcută în totalitate, cum nu a fost aproape de la Revoluție o stradă refăcută”.

Primarul de la malul Dunării le mai reiterează cetățenilor următoarele aspecte: bugetul primăriei nu este un sac fără fund, Moldova Nouă are și alte nevoi (ca de exemplu: locuri de muncă, strategie de turism etc.), un singur om nu e de ajuns pentru a lupta contra morilor de vânt: „În ultimii ani, bugetul local a scăzut. Nu am de unde să pot s-aduc acei bănuți pentru că nu-i avem în bugetul local. Primăria Moldova Nouă nu are un sac fără fund din care putem lua bani oricând! Dacă eu nu am voință, înseamnă că nimeni nu va mai avea voință, dar trebuie să ai și putință, să ai de unde s-alegi proiectele europene sau guvernamentale. E un cerc în care oamenii, să zicem, care au decență-n gândire înțeleg, dar întotdeauna oamenii vor spune că vor să li se-ntâmple acum! Nu există linii de finanțare actuale! Eu pot să fac maximum! Și să nu uităm: Moldova Nouă are nevoie de locuri de muncă, să nu uităm că Moldova Nouă are nevoie de infrastructură, Moldova Nouă are nevoie de strategie de turism, Moldova Nouă are nevoie de o echipă performantă,în cadrul Primăriei. Fără oameni, nu poți! Moldova Nouă are nevoie de buget, să-și gestioneze bine domeniul public și multe altele. Oare doar un om, fără o echipă în spate, poate să le facă pe toate, într-un termen atât de scurt?”

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/