LKC, demonul ce dă târcoale

Nu am acceptat niciodată verdictele de gen „asta este, suntem o naţie de slugi, ne merităm soarta”. Şi iată că acum avem şansa unei numiri a unei românce pe un post al UE ce este mai mult decât onorant. Jigodiile ce au cu totul alte treburi sar la gâtul Codruţei Koveşi. Niciun alt membru al comisiei ce a dialogat cu LKC, în afara românilor, nu a fost atât de înverşunat în a o pune în dificultate pe candidată. Au pus întrebări, au ascultat răspunsurile, nu s-au erijat în acuzatori. Se pare că le-a plăcut Codruţa. În schimb, ai noştri, cei din echipa stângii, s-au transformat în acuzatori. Şi mă miră poziţia doamnei Grapini, pe care am cunoscut-o în urmă cu mai bine de zece ani. Femeie de afaceri, cu un bagaj de şcoală a vieţii şi cu un spate venit din succesul în afaceri. Ce o fi cu transformarea Domniei Sale într-o duşmancă a personalităţii celei ce a trimis politicienii la închisoare? Da, se poate contesta proporţia dintre ai lor şi ai noştri trimişi de LCK după gratii. Dar nu cred că se poate contesta vinovăţia celor condamnaţi, din orice tabără politică ar fi făcut parte. Pentru că tot timpul am făcut recurs la logică şi la bun simţ în articolele mele, o fac şi acum. Nu ai cum, nici dacă ai fi frate cu Dumnezeu sau cu Dracul, tu, politician bugetar, să dobândeşti averi mai ceva decât Al Capone, în două-trei mandate. Unde nu se înţelege că toate gunoaiele astea au furat de au rupt? Uitaţi-vă, dragilor, în jurul vostru. Începând de la cel mai mic nivel. De la comună, la oraşe şi municipii, până la Guvern. Uitaţi-vă la ce nivel de trai se află primarii şi aleşii locali, în comparaţie cu nivelul de unde au plecat. Başca, directorii de servicii falimentare ale primăriilor. E atât de greu? Avem orbul găinilor cu toţii? Nu este strigător la cer ca tu, un nimeni până a intra în politică, să devii „cel mai bazat” după ce urbea, naţia la nivel macro, te-a ales într-o funcţie de asta, de primar, consilier, parlamentar etc? Şi, dacă vine o Koveşi să afirme cu punct şi virgulă că sunt nişte hoţi, o băgăm în lături. Păi cum, domnule, să vină asta să ne aresteze, să ne facă hoţi, pe noi cei care cu sudoare am furat din banul public?

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/