Parlamentarii PSD de Caraş-Severin, deputaţii Ion Mocioalcă, Ion Spânu, Luminiţa Jivan şi senatorul Ionuţ Chisăliţă, au fost înştiinţaţi ieri, de către liderul partidului Liviu Dragnea, că începând de săptămâna viitoare vor trebui să-şi facă public programul „în special în presa locală“. Să le traducem ce înseamnă asta!
Preşedintele PSD Liviu Dragnea s-a arătat ieri nemulţumit de absenţa unor parlamentari social-democraţi de la lucrările din plen sau pe comisii din Camera Deputaţilor şi Senat, în special când vine momentul votului. „În ceea ce priveşte prezenţa, există în continuare nemulţumirea care persistă din sesiunea trecută că mulţi colegi de-ai noştri s-au obişnuit să nu vină la vot“, a declarat Dragnea în faţa camerelor de luat de vederi de la toate televiziunile de ştiri.
În consecinţă, liderul social-democrat Liviu Dragnea a anunţat ce măsuri se vor lua în cadrul partidului, la nivel de prestaţie publică a parlamentarilor PSD.
„Eu le-am spus şi colegilor mei din Senat, şi colegilor din Cameră, n-o fac deloc cu răutate, am cerut celor care lucrează la grupul parlamentar ca, începând de luni, prezenţa tuturor parlamentarilor noştri să fie făcută publică în special în presa locală din judeţul fiecărui parlamentar, pentru a-l ajuta să fie mult mai cunoscut în judeţul respectiv şi ca cetăţenii de acolo să fie mult mai la curent cu activitatea pe care o desfăşoară. Pentru că, dacă nu-i aici, la Parlament, înseamnă că este în teritoriu şi măcar să se ştie ce fac colegii noştri“, e explicat Liviu Dragnea.
Schimbarea de paradigmă privind activitatea parlamentarilor PSD, aceasta urmând a fi reflectată săptămânal şi „în special în presa locală“, apare astfel tocmai în perioada în care principala reţea de socializare din România, Facebook, a anunţat că va pune accentul în fluxul de știri pe informațiile locale.
CITEŞTE ŞI: Facebook va pune accentul pe informațiile locale în fluxul de știri
Pentru „ca cetăţenii din judeţul fiecărui parlamentar“ să fie, după cum a zis Dragnea, „mult mai la curent cu activitatea pe care o desfăşoară“, deputaţii şi senatorii PSD ar trebui să apeleze la cele mai urmărite publicaţii din judeţele pe care ei le reprezintă în Parlament. Deci nu (doar) la ziarele de partid, care au ca principal target un electorat politic aproape captiv. Cu alte cuvinte, în Caraş-Severin, cei patru parlamentari PSD sunt îndemnaţi de Liviu Dragnea să-şi mediatizeze programul de activitate în ziarul Express de Banat. Având peste 30.000 de urmăritori online, expressdebanat.ro este, se ştie, cea mai urmărită publicaţie din judeţ.
Dar faptul că liderul social-democrat cere ca parlamentarii PSD de Caraş-Severin să transmită cetăţenilor, prin intermediul Express de Banat, unde se află şi cu ce se ocupă nu înseamnă că noi trebuie să publicăm orice, oricând şi oricum! Ca orice publicaţie independentă, când vine vorba despre aleşii comunităţii, Express de Banat abordează doar subiectele pe care ziariştii şi colaboratorii noştri le consideră a fi de (un cât mai mare) interes public. Dacă vor ca anumite mesaje politice să ajungă neapărat la cititorii expressdebanat.ro şi/sau Facebook Express de Banat, parlamentarii PSD de Caraş-Severin (precizare valabilă şi pentru cei ai PNL şi PMP, de altfel) sunt invitaţi să contacteze Departamentul marketing-publicitate al Express de Banat.