UPDATE. Liviu Dragnea, condamnat la închisoare cu executare! Cosmin Bolosin spune că decizia instanţei „este de neînţeles“!

Magistraţii instanţei supreme l-au condamnat, azi, pe Liviu Dragnea, la 3 ani şi 6 luni de închisoare cu executare în procesul angajărilor fictive de la Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Teleorman, în care e acuzat de instigare la abuz în serviciu. Decizia nu e definitivă şi poate fi atacată cu apel.

Totodată, magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au anulat pedeapsa cu suspendare, de doi ani de închisoare, primită de Liviu Dragnea în dosarul Referendumului. Cele două pedepse au fost contopite, rezultând o pedeapsă totală de 3 ani şi jumătate de închisoare cu executare pentru preşedintele PSD şi al Camerei Deputaţilor. Pe de altă parte, Liviu Dragnea a fost achitat pentru fals intelectual.

Decizia privind condamnarea şefului PSD la închisoare cu executare a fost luată cu scorul de 2 la 1 de completul de 3 judecători, anunţă adevarul.ro, judecătorul Ştefan Pistol, preşedintele completului, pronunţîndu-se pentru condamnarea lui Liviu Dragnea la închisoare cu suspendare. Decizia nu e definitivă şi poate fi atacată cu apel la completul de 5 judecători.

Reputatul avocat Cosmin Bolosin a declarat încă din ianuarie 2018, pentru expressdebanat.ro, că modificările la legile justiției propuse de guvernul PSD-ALDE au drept scop salvarea lui Liviu Dragnea şi că liderul PSD, neavând nicio interdicţie de a părăsi ţara, dacă simte că glonțul îi trece pe la ureche, cu siguranță că într-o dimineață veți auzi că e într-o țară foarte caldă!”.

Contactat şi azi de Express de Banat, după aflarea sentinţei pronunţate pe fond de magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, avocatul Cosmin Balosin a ţinut să sublinieze, înainte de toate, că sentinţa de astăzi este o sentinţă dată în prima instanţă, respectiv o sentinţă care nu este definitivă şi nici executorie. Pentru Bolosin, însă, decizia instanţei „este de neînţeles!“. Explicaţiile oferite de acesta sunt mai degrabă favorabile lui Dragnea!

UPDATE, ora 21.35

„Cu siguranţă, Liviu Dragnea va ataca această decizie cu apel. Dacă e să mă refer la condamnarea pe instigare la abuz în serviciu, din punctul meu de vedere, nu s-a dat eficienţă Deciziei 405 din 2016 a Curţii Constituţionale referitor la faptul că abuzul în serviciu este doar cu încălcarea legislaţiei primare, adică legi sau ordonanţe de guvern, şi nu pe orice să avem abuz în serviciu!“, subliniază Cosmin Bolosin.

Avocatul menţionează şi un al doilea aspect care va fi avut în vedere de apărarea lui Liviu Dragnea. „Este vorba de modul de individualizare corectă a pedepsei: condamnarea în acest dosar pe infracţiunea de instigare la abuz în serviciu, şi asta afirm cu tărie, că a fost dată pe Codul penal vechi, pentru că astfel, la condamnarea de 3 ani şi 6 luni primită astăzi trebuia să i se mai adauge un spor de minim o treime din cea veche, primită anterior, de 2 ani. Deci cu siguranţă condamnarea de azi a fost dată în baza Codului vechi, dinainte de februarie 2014!“, consideră Bolosin.

Acesta admite că nu cunoaşte „eşafodajul dosarului“, însă este de părere că, „la o primă vedere, există şi dubii referitor la acest dosar Liviu Dragnea, dubii ce rezultă din faptul că un judecător ar fi opinat că inculpatul se poate achita şi pe această infracţiune de instigare la abuz în serviciu, nu doar pe aceea de instigare la fals. De aici intervine deja un dubiu, un dubiu rezonabil, care cu siguranţă va fi folosit în motivele de apel folosite de avocaţii lui Liviu Dragnea“.

În opinia lui Cosmin Bolosin, „condamnarea unei persoane nu cred că trebuie să ducă la o bucurie socială, dar există clar această condamnare care, coroborată cu condamnarea veche, cu toate că este o infracţiune concurentă, ne punem întrebarea dacă Liviu Dragnea are sau nu are vreo vină?!“.

Sursă foto: Inquam Photos

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/