Un accident deosebit de grav s-a produs în această seară în apropiere de localitatea timișeană Jebel. Un șofer din Oravița care gonea cu o viteză incredibilă era live pe Facebook, neștiind că își filmează ultimele clipe de viață…
Teribilism dus la extrem de un tânăr din Oravița. Bărbatul a dorit să transmită live pe Facebook cum gonește pe o șosea din Timiș cu o viteză nebună. Pe filmarea sa acul kilometrajului se apropie de 180 de km/h! La doar câteva secunde după începerea live-ului, mașina se izbește de un tractor, aparent nesemnalizat și ajunge pe contrasens, unde lovește un alt autoturism. Accidentul a avut loc pe DN 59, la ieșire din Jebel spre Voiteg.
În urma impactului, șoferul este proiectat prin parbrizul mașinii la o distanță de câțiva metri. Filmarea este oprită de martori. Potrivit primelor informații, tânărul din Oravița nu este singura victimă care și-a pierdut viața. În accident ar fi murit și o fetiță de doar câțiva anișori. Polițiștii Centrului InfoTrafic anunță că alte 3 persoane sunt rănite grav.
Traficul rutier este paralizat de mai bine de 2 ore.
ATENȚIE! IMAGINILE DE MAI JOS VĂ POT AFECTA EMOȚIONAL!