LitVest 2023: microsesiuni de lectură organizate lunar, începând din martie

tudor cretu
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200

Biblioteca Județeană Timiș va organiza lunar, începând cu luna martie, microsesiuni ale Festivalului Internațional de Literatură LitVest, urmând ca ediția principală să aibă loc, în mod tradițional, în luna septembrie. La fiecare microsesiune de festival vor fi invitați să participe scriitori de vârf din întreaga lume. 

În anul Capitalei Europene a Culturii, Biblioteca Județeană Timiș va organiza lunar mini-ediții ale Festivalului Internațional de Literatură LitVest, la care vor fi invitați scriitori premiați din întreaga lume.

„Ne dorim ca LitVest să devină cel mai important festival de literatură din România, alături de cel de la Iași, de Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași. Din martie, vom avea microsesiuni lunare, urmând ca ediția principală să rămână în luna septembrie, când se și organizează de obicei. La aceste microsesiuni lunare vor participa scriitori de vârf, premii Pulitzer, sperăm că și Nobel, din lume. Suntem deocamdată în curs de plămădire a listei, sunt câteva luni antamate, pe celelalte le vom completa și vom anunța în scurt timp desfășurătorul LitVest pentru 2023. Noi avem o colaborare directă cu școlile, cu toate instituțiile de învățământ din preuniversitar. Este și firesc, pentru învățământul universitar există bibliotecile universitare, în primul rând, și din punctul ăsta de vedere, școala și biblioteca pot face corp comun și trebuie să și facă pentru promovarea lecturii. Noi promovăm literatură care de obicei nu e foarte predată în școli.”, a declarat scriitorul Tudor Crețu, directorul Bibliotecii Județene Timiș.

untitled design

Anul trecut, Litvest a dus lecturile în piețele din Timișoara, școli și cluburi. Festivalul a fost deschis de cunoscutul picnic urban de lectură, apoi au fost organizate o serie de recitaluri muzicale cu inserturi literare împreună cu Horea Crișovan, Iris și Anonim TM.

CITEȘTE ȘI: Autori de vârf din toată lumea, invitați la LitVest 2022. Iris va susține un recital cu inserturi literare

untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/