Ne pregătim de un nou val al pandemiei sanitare aflate deja pe un trend ascendent și în acest context a fost elaborat un ordinul comun al miniștrilor Sănătății și Educației publicat luni în Monitorul Oficial. Documentul arată clar în ce context de poate solicita învățarea online.
Este vorba despre o serie de afecțiuni, iar pentru preșcolarii și elevii care se află în aceste situații „conducerile unităților de învățământ trebuie să identifice, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional, inclusiv în această formă, fără prezența fizică la clasă”, se arată în actul normativ menționat. Se acceptă trecerea elevilor în regim online, chiar dacă școala unde învață se află într-o localitate unde incidența COVID-19 nu depășește 6 la mie, în următoarele situații prevăzute la Articolul 5:
- Preșcolarii sau elevii cu vârsta mai mică de 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv cei diagnosticați cu boli respiratorii cronice severe, boli cardiovasculare, obezitate severă, diabet zaharat tip I, boli inflamatorii, boli imune sau autoimune, boli rare, boli ereditare de metabolism, dizabilități, tratament imunosupresiv sau alte afecțiuni cronice, cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților pot fi scutiți de prezența fizică în școală.
- Elevii cu vârsta de peste 12 ani, care fac parte dintr-o grupă de risc, respectiv sunt diagnosticați cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) cu avizul și recomandările specifice ale medicului curant și cu acordul scris al părinților pot fi scutiți de prezența fizică în școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.
- Preșcolarii sau elevii care locuiesc împreună cu o persoană diagnosticată cu afecțiuni asociate cu imunodepresie moderată sau severă (transplant, afecțiuni oncologice în tratament imunosupresor, imunodeficiențe primare sau dobândite, alte tipuri de tratamente imunosupresoare) pot fi scutiți de prezența fizică în școală, chiar dacă sunt vaccinați cu schema completă.
- Pentru preșcolarii sau elevii în cauză conducerile unităților de învățământ trebuie să identifice, după caz, soluții pentru asigurarea procesului educațional, inclusiv online.