Lipsă de personal la Teatrul „Vest”

Cei care conduc Teatrul „Vest” din Reşiţa povestesc greutăţile prin care trec, atunci când vine vorba despre deblocarea posturilor în instituţie. Asta, mai cu seamă că, pe linie artistică nu sunt probleme. Când vine vorba despre personalul auxiliar, gen electician, administrator de clădire sau şofer, lucrurile se complică.

Timp şase luni, conducerea Teatrului „Vest” a făcut demersuri la nivel central, pentru deblocarea unor posturi în cadrul instituţiei. Asta pentru că, absenţa personalului auxiliar le-a ridicat probleme de funcţionare. „În câteva luni, lucrarea iese din garanţie ori Asociaţia Reşiţa Română nu are bani să refacă obiectivul în caz că se degradează. Tocmai din acest motiv trebuie să îngrijim clădirea şi avem nevoie de un administrator”, a spus Nicolae Vlădulescu, directorul instituţiei. Acesta a precizat că nu este posibil ca buna funcţionare a instituţiei să fie pusă în pericol prin absenţa unui post, cum este cel de electrician sau de şofer. „Şase luni am făcut demersuri să se deblocheze aceste posturi. Până la urmă am primit acceptul să organizăm concurs. Astfel că, acesta va avea loc în perioada imediat următoare”, a adăugat directorul Teatrului „Vest”.

Teatrul are probleme, dar găsim soluţiile cele mai bune”, Nicolae Vlădulescu, director Teatrul “Vest” Reșița

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/