Liliana Oneţ, prefectul judeţului Timiş: „Este necesar să ne izolăm şi să îi protejăm pe cei vulnerabili”

banner 1164 x 200 px untitled design
Stiri si publicitate in ziar Casa Auto Timisoara
cristescu 1000 x 200 2 copy banner 1164 x 200 px Afrodita 1000x200
banner 1164 x 200 px
banner 1164 x 200 px
579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024
banner 1164 x 200 px cristescu 1000 x 200 2 copy

Liliana Oneţ, prefectul judeţului Timiş, a transmis un mesaj cu ocazia Sfintelor Sărbători de Paşte. În discursul său, prefectul face apel la prudenţă şi la precauţie şi cere timişenilor să respecte prevederile stării de urgenţă. „Este necesar să ne izolăm în această perioadă”, spune prefectul.

Sărbătorile pascale bat la uşă şi tentaţia este mare de a ne întâlni cu cei dragi, de a ne vizita rudele şi de a sărbători aceste zile aşa cum eram obisnuiţi. Nu trebuie să o facem, transmit încă o dată autorităţile prin vocea prefectului Liliana Oneţ.

„În aceste zile, credincioșii ortodocși se află în postul Paștelui, în Săptămâna Mare, pregătindu-se pentru luminata zi a Învierii. Suntem, în același timp, în izolare socială, pentru a preveni răspândirea infecției cu noul coronavirus SARS-CoV-2. Este nevoie să ne izolăm, indiferent de cutumele sau obișnuințele legate de ritualuri religioase și să îi protejăm pe cei în vârstă și pe cei bolnavi, mai cu seamă”, a precizat Liliana Oneţ, prefectului judeţului Timiş.

Pe lângă responsabilitate, prefectul face apel şi la partea umană a fiecăruia dintre noi în momente grele. Liliana Oneţ afirmă că trebuie să-i protejăm în special pe cei vulnerabili, să evităm contactele imprudente şi că fiecare măsură de precauţie pe care o respectăm reprezintă o faptă bună faţă de aproape.

Stiri Timisoara si Resita dacus 05 iulie 2024
untitled design
Afrodita 1000x200
Afrodita 1000x200 banner 1164 x 200 px
untitled design banner 1164 x 200 px
Stiri Timisoara promovare banner maxagro
Stiri Timisoara si Resita publicitate online dacus 05 iulie 2024 Stiri Timisoara Publicitate online Brantner 1000x100px

„Și în această perioadă, în postul din Săptămâna Mare și în ziua de Înviere, este important să arătăm că avem empatie față de cei mai vulnerabili, că îi protejăm prin izolare și prin respectarea regulilor de păstrare a distanței minime între persoane. Chiar dacă sunt permise apropieri față de voluntarii și personalul care va ajuta biserica în acțiunea prin care se vor împărți Paști şi Sfânta Lumină, e mai bine să evităm contactele imprudente.

Acum, când fiecare gest contează și fiecare măsură de prevenire este o faptă bună față de aproapele nostru, este important să respectăm regulile de izolare, în primul rând, protejându-i pe cei mai în vârstă, cu speranță și bucurie în suflete, la Sărbătoarea Învierii”, a mai spus Liliana Oneţ.

cristescu 1000 x 200 2 copy stiri Timisoara publicitate si promovare online banner maxagro
cristescu 1000 x 200 2 copy untitled design
cristescu 1000 x 200 2 copy
untitled design
Stiri de la Timisoara Muzeul TM
Stiri Timisoara si Resita Revista Banatica 1000x100
untitled design Stiri si Publicitate Timisoara, Resita, Hotel Versay aprilie 980x120 px 579936676 836890662185728 1562271342293314240 n
untitled design
Stiri Timisoara si Resita publicitate online Brantner 1000x100px
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/