Liliana Oneț a devenit oficial subprefect al județului Timiș. Primele declarații după jurământ

De miercuri, Timișul are un nou subprefect. Deocamdată, Liliana Oneț îndeplinește doar această funcție, deoarece Eva Andreaș rămâne prefect până va reveni din concediul medical. Nu e exclus ca Oneț, care a mai fost în trecut reprezentantul guvernului în teritoriu când liberalii erau la putere, să mai ”urce” o treaptă.

Miercuri dimineața a încetat detașarea lui Daniel Franțescu din postul de subprefect. Franțescu a apucat să conducă colegiul prefectural pentru luna decembrie, unde o mulțime din șefii de deconcentrate și-au trimis adjuncții. Franțescu va deveni din nou funcționar în cadrul Primăriei Timișoara. Cât despre Liliana Oneț, după ce PSD a venit la guvernare, a revenit în funcție de unde fusese detașată, cea de jurist al Casei Naționale de Asigurări de Sănătate. De acolo acum e detașată ca subprefect. Oneț a suferit enorm când PNL a pierdut alegerile parlamentare din 2016, moment în care a izbucnit în lacrimi la sediul PNL, în seara scrutinului electoral. Acum, după trei ani, Oneț a ciocnit șampanie la Instituția Prefectului. Alături de noul prefect au fost Daniel Franțescu, dar și primarul Nicolae Robu, colegul de partid al Lilianei Oneț (care de acum va fi apolitică), dar și președintele Consiliului Județean Timiș, Călin Dobra.

Oneț a mai rămas la discuți cu șefii instituțiilor din Comitetul pentru Situații de Urgență. ”Prioritățile mele sunt de a încerca să fac să meargă cât mai bine activitatea instituției. Suntem într-o perioadă în care instituția funcționează doar cu subprefect, până în momentul în care doamna prefect se va întoarce, sper, cât de curând, din concediu. Încercăm să gestionăm toate activitățile și tot ceea ce ține de activitatea Instituției Prefectului. Având în vedere că partea de alegeri a trecut și acea prioritate nu mai există ne vom concentra pe ceea ce înseamnă perioada de iarnă și să vedem dacă totul este pregătit pentru a întâmpina anumite intemperii, dacă se va pune problema. De aceea am și cerut structurilor MAI, celor din Comitetul pentru Situații de Urgență, pentru că vreau să stau chiar din această seară puțin cu dânșii de vorbă. Să vedem dacă există ceva urgențe sau probleme în acset sens. În rest, le vom lua pas cu pas, tot ceea ce înseamnă activitatea Instituție Prefectului, pentru că sunt foarte multe lucruri care trebuie puse pe făgașul normal”, a declarat noul prefect după jurământ.

Rămâne de văzut dacă Guvernul României o va detașa pe Oneț ca prefect după ce concediul medical al Evei Andreaș se va termina. În acest moment, procedura interzice asemenea practici. ”Cred că este o moștenire grea, dar sper ca împreună cu colegii mei din prefectură și cu funcționarii și cu toți cei care fac parte din această instituției să încercăm să luăm lucrurile și să le rezolvăm într-o ordine a urgențelor. Din ce am apucat să vorbesc cu domnul subprefect și cu directori din prefectură, având în vedere că doamna prefectă a lipsit foarte mult din instituție pe parcursul anului au rămas câteva lucruri pe care va trebuie să le mișcăm și să le grăbim. Dar cu siguranță se va întâmpla și acest lucru. De mâine dimineața vom începe să luăm prioritățile împreună cu colegii mei și să începem să rezolvăm atât cât se poate și atât cât îmi permite legislația pentru că eu ocupând funcția de subprefect, există anumite  prerogative pe care nu pot să le preiau în totalitate”, a mai spus Liliana Oneț.

Eva Andreaș a fost de mai multe ori în concediu medical ți nu este un „tertip” pentru a ține de funcție, ci  necesitate reală, întrucât cea detașată de la Biroul de Relații Internaționale din cadrul CJT chiar are probleme de sănătate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/