Lidl Caransebeș se extinde sau doar își mută magazinul?

explo 1000x200

Consilierii locali din Caransebeș au aprobat Planul Urbanistic Zonal pentru construirea unui supermarket Lidl tot pe strada Ardealului, însă mai spre zona Colegiului Național CD Loga, mai precis în dreptul stației de autobuz de la „Potoc”.

PUZ-ul prevede și amenajare locuri de parcare, amplasare panouri publicitare pe teren proprietate și fațadă, amplasare totem, amenajare acces și împrejmuire proprietate.

Aici terenul a fost cumpărat de Lidl cu peste 8 ani în urmă, însă până acum compania a preferat să stea cu magazinul în chirie în zona complexului comercial Kaufland.

Vecinii din zonă spun că și-au dat semnătura la momentul cumpărării terenului pentru construirea magazinului, însă reprezentanții Lidl nu s-au mai apucat de lucrări. În urmă cu doi ani de zile, un reprezentant Lidl Timișoara a venit din nou în zonă, însă unii vecini s-au răzgândit, spunând că îi va afecta zgomotul pe care-l vor produce tirurile care vor descărca marfa cel mai probabil pe timpul nopții.

Din suprafața totală de 6.767 de metri pătrați, procentul de ocupare va fi de 80%, în regim de înălțare maxim P+2, deci parter și două etaje.

banner 970 x 250