Șansele actualului primar al Caransebeșului de a candida sub sigla PSD pentru al treilea mandat scad considerabil de la o zi la alta!
După ce președintele PSD Caraș-Severin, Silviu Hurduzeu, se arătase îngrijorat de rezultatele sondajului de opinie realizat recent în Caransebeș, aseară a fost rândul secretarului general al partidului în județ, Luca Mălăiescu, să vorbească despre astfel de temeri. Mălăiescu a intervenit la Express Live, iritat fiind de afirmațiile secretarului PSD Caransebeș, Florin Bogdea, care a tot insistat să spună că Felix Borcean are susținerea organizației municipale și că, punctual, câțiva membri ai partidului, fie ei și cu funcții de conducere, creează atmosferă în mod nejustificat, dorindu-și un alt candidat.
„Este o eroare totală ce se discută vizavi de dorința sau lipsa dorinței cuiva din conducerea PSD Caraș-Severin de a-l susține pe Felix pentru a candida la Primăria Caransebeș. Indiferent cât ne-am dori noi acest lucru, nu este suficient. În primul rând, trebuie fie dorit de caransebeșeni, iar în urma sondajului făcut în Caransebeș sunt foarte multe semne de întrebare vizavi de acest fapt!”, a comentat Luca Mălăiescu.
Florin Bogdea își exprimase până atunci speranța că situația se va detensiona în PSD Caransebeș și că, într-un final, Felix Borcean va fi acceptat candidat pentru Primăria Caransebeș. Asta fiind în avantajul tuturor, în special al lui Silviu Hurduzeu, candidatul PSD pentru Consiliul Județean Caraș-Severin. „La Caransebeș avem un primar ales și chiar președinte de partid, ales statutar. Dacă s-a pus problema că vor fi nominalizați toți primarii în funcție, atunci de ce Felix Borcean nu ar fi nominalizat la Caransebeș? Pentru președintele partidului și pentru partid nu este bună această luptă între noi, noi trebuie să găsim o soluție și, dacă nu o găsim noi, trebuie să o găsească cei de la nivel județean sau cei de la nivel central, pentru ca lucrurile să se așeze într-un făgaș normal la Caransebeș.”, a fost mesajul de pace în PSD Caransebeș al lui Florin Bogdea.
Secretarul pesediștilor gugulani a avut un mesaj foarte direct către președintele Silviu Hurduzeu, un avertisment chiar. În nota a ceea ce transmisese și primarul Felix Borcean. Mai exact, că PSD ar trebui să și-l dorească pe buletinul de vot în 2004 candidat și să nu riște să-l aibă contracandidat. „Se poate repeta istoria! Nu poți să construiești într-o permanentă râcă, Silviu Hurduzeu are o situație grea, dacă nu câștigă președinția CJ, sigur se vă găsi o Luminița Jivan, care să vină să ceară președinția partidului și, atunci, evident că noi, cei de la Caransebeș, trebuie să îl susținem pe Silviu Hurduzeu, pentru că este de-al nostru. Eu îmi doresc foarte mult și sunt convins că va câștiga, depinde de dânsul cum își atrage armata PSD din teritoriu. Eu mă întâlnesc de multe ori cu primarii, sunt mai nemulțumiți alții de PSD-ul județean. Nu cred că va fi un eșec, pentru că eu sunt convins că, din moment ce Felix Borcean a fost investit de Sorin Grindeanu, Ion Mocioalcă, Silviu Hurduzeu, Luca Mălăiescu, la nivel central, cu Ciolacu de față, nu cred că oamenii ăștia vor da înapoi!”, a comentat Bogdea situația din PSD Caransebeș.