Licitațiile de masă lemnoasă, în analiza ofițerilor MAI!

Vizată de acțiune a fost și Direcția Silvică a județului Caraș-Severin, alături de alte 12 instituții similare din țară. Directorul Ștefan Stănescu este de părere că nu este grav ceea ce se întâmplă, ci acțiunea este una de rutină.

Aproape toți angajații instituției au fost prezenți în această dimineață la serviciu, iar șefii de servicii au fost convocați în biroul directorului Ștefan Stănescu, puțin după ora 9.00. Controlul celor de la IGPR n-a fost spectaculos, a fost doar o verificare de rutină, după cum susțin cei care conduc instituția. Într-un cuvânt, nimic îngrijorător! Cel puțin până în acest moment.

„Sunt reprezentanții IGPR, care fac controale la 12 direcții silvice din țară, la cele mai mari. Sunt vizate mai multe proiecte de licitații de masă lemnoasă, care s-au derulat din 2013 și până în prezent. Este o acțiune care se desfășoară la nivel de Regie Națională, dar nu avem probleme și sper să nu fie nereguli”, a declarat Ștefan Stănescu pentru www.expressdebanat.ro.

La nivelul ocoalelor silvice din Caraș-Severin au mai avut loc percheziții în urmă cu aproximativ un an și nici atunci nu au fost depistate nereguli, după cum spune Stănescu. „Și atunci au fost vizate ocoalele pentru munca la negru a diverselor firme, care prestau servicii pentru noi. Puteau solicita documentele civilizat pentru că le-am fi pus la dispoziție și atunci. Nu e nevoie de spectacol!”, a concluzionat Stănescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/