Licitație pentru reabilitarea Pasarelei Îndrăgostiților din Timișoara

pasarela indragostitilor din timisoara dupa reabilitare

La un an de la închiderea circulației pietonale pe Pasarela Îndrăgostiților din Timișoara, primăria a lansat licitația în vederea reabilitării.

În primăvara anului trecut, Primăria Timișoara a luat decizia de a închide Pasarela Îndrăgostiților pentru râul Bega, de la Parcul Copiilor, pe motiv că există riscul de a se prăbuși. Iată că de abia acum instituția a lansat licitația cu scopul de a demola pasarela și a construi alta modernă în loc. Mai precis, Primăria Timișoara caută o firmă care să realizeze proiectarea și să execute lucrările. Valoarea contractului este de peste 8,6 milioane de lei, suma fiind asigurată de la bugetul local.

Actuala pasarelă a fost dată în folosință acum 75 de ani și de atunci nu s-au mai făcut lucrări serioase la ea. Așa că, am ajuns în situația în care a trebuit să o închidem pentru că punea în pericol siguranța celor care o traversau. Am avansat cu documentația și acum căutăm o firmă serioasă care să se ocupe și de proiectarea și de construcția viitoarei legături peste Bega”, a declarat primarul Dominic Fritz.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Termenul limită pentru primirea ofertelor sau a cererilor de participare este 17 iunie, la ora 15.00, iar criteriul de atribuire este cel mai bun raport calitate-preț. Documentația poate fi consultată AICI!

În prezent, accesul pe pasarelă nu este permis, din motive de siguranță. Infiltrațiile de apă au afectat suprastructura podului. De asemenea, din cauza distrugerii stratului de beton, armăturile din metal au fost expuse la ploaie și au fost corodate. Fundațiile de la picioarele pasarelei sunt deteriorate, iar calea pietonală prezintă, la rândul ei, gropi și denivelări. Fiind un loc cu o încărcătură simbolică pentru timișoreni, Primăria intenționează să păstreze structura metalică pe care sunt prinse lacătele fixate acolo de perechile de îndrăgostiți și care a dat și numele pasarelei. Grilajul cu lacăte va fi, cel mai probabil, amplasat în imediata apropiere a viitoarei pasarele, pentru a păstra aceste amintiri cu valoare emoțională în spațiul public”, a informat Primăria Timișoara.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/