Investiții de două milioane de euro, la Marga, prin „Anghel Saligny”

comuna marga

Două proiecte care vizează modernizarea infrastructurii locale au fost câștigate de administrația locală din Marga pe Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”.

Cu o valoare totală de două milioane de euro, cele două proiecte au în vedere modernizarea mai multor tronsoane de drum, a trotuarelor și rigolelor din comună. Contractele de finanțare pentru ambele investiții au fost semnate în urmă cu șase luni, iar, între timp, administrația locală a scos la licitație lucrările în vederea găsirii constructorilor potriviți pentru execuție.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

În maximum o lună de zile ne apucăm de treabă pentru ambele investiții. Pe de-o parte vorbim de modernizarea drumului principal din Marga. Practic, turnăm asfalt peste cel turnat în 2008. Îl refacem, și mai asfaltăm o stradă de vreo 900 de metri, care trece prin spatele caselor. Pe aceasta o facem de la zero. Cel de-al doilea proiect are în vedere refacerea trotuarelor, care au fost sparte în urma lucrărilor la apă și canalizare, a rigolelor și facem și intrările la oameni. Cam într-o lună de zile ne apucăm de ambele lucrări. Avem constructori, diriginți de șantier. E doar o chestiune de timp până trecem la treabă”, a declarat primarul comunei Marga, Nicolae Beg.

publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/