Licitația pentru terminalul cargo de la Aeroportul Timișoara, anulată! Oferta, inacceptabilă

terinal cargo aeroport

Licitația pentru proiectarea și construirea unui terminal cargo la Aeroportul Internațional Timișoara a fost anulată. Conform site-ului de achiziții publice, „au fost depuse numai oferte inacceptabile și/sau neconforme.”

De fapt a fost depusă o singură ofertă, din partea companiei ELDICLAU PREST, care s-a înscris la licitație cu 10 subcontractanți.

„Referitor la procedura de atribuire ce are ca obiect servicii de elaborare a proiectului tehnic, asigurarea serviciilor de asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor de construire pentru <<Centru logistic destinat gestionării transporturilor aeriene de marfă>> (CLDGTAM), entitatea contractantă a avut obligația de a anula procedura de atribuire a contractului în conformitate cu art. 225 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 99/2016 privind achizițiile sectoriale, deoarece singurul ofertant care a depus oferta în cadrul procedurii a fost respins. Motivul care a stat la baza luării acestei decizii l-a constituit faptul că oferta prezentată de S.C. ELDICLAU PREST S.R.L. a fost declarată inacceptabilă în conformitate cu prevederile art. 228 alin. (4) din Legea 99/2016, coroborat cu dispozițiile art. 143 alin. (2) lit. b) din HG nr. 394/2016, în faza de evaluare a documentelor suport (DUAE), respectiv în ultima fază de evaluare”, a transmis pentru Express de Banat Aeroportul Timișoara.

Contractul are o valoare de 22,4 milioane de lei, bani asigurați de bugetul de stat prin Ministerul Transporturilor. Pe o suprafață de 20.000 de metri pătrați ar urma să se construiască spații de depozitare și sortare, birouri,  fingere andocare autovehicule marfă, un punct de control acces, drumuri și platforme și parcare pentru autoturisme. Totul ar trebui să fie gata în 18 luni. Șase luni sunt destinate elaborării proiectului tehnic și obținerii autorizației de construire și 12 luni pentru lucrări.

„Prin investiția propusă se va suplimenta suprafața aferentă centrului logistic destinat gestionării transporturilor aeriene de marfă, se va construi un nou centru logistic compus dintr-o hală de depozitare cu două fingere PUD, o clădire administrativă de birouri, o casă poartă, precum și toate parcările și circulațiile necesare”, aflăm din caietul de sarcini.

Ar urma să fie amenajate 70 de locuri de parcare, destinate în special angajaților. Clădirea va fi încălzită din surse regenerabile, apa caldă va fi furnizată cu ajutorul panourilor solare, iar pe acoperiș se vor amplasa panouri fotovoltaice.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/