Liceul Bănățean Oțelu Roșu este din nou Școală Europeană. Ce alte instituții din Caraș-Severin au mai primit titlul de la Ecaterina Andronescu?

Ministerul Educației Naționale a decernat astăzi, la Palatul Parlamentului, titlul de Școală Europeană Liceului Bănățean Oțelu Roșu, în prezența ministrului Ecaterina Andronescu.

Titlul i-a fost înmânat directorului liceului de pe Valea Bistrei, Daniela Chelbea, pentru implementarea mai multor proiecte europene în domeniul educației și formării profesionale.

Sunt deosebit de mândră, pentru că am ajuns la cel de-al treilea titlu consecutiv de Școală Europeană și mulțumesc pe această cale colegilor și comunității locale pentru implicarea în acest succes comun. Acest titlul ne onorează și se acordă și pentru impactul pe care implementarea acestor proiecte îl are în cultura organizațională a școlii. Ne-a bucurat prezența domnului primar Luca Mălăiescu la această festivitate”, ne-a declarat directorul Liceului Bănățean, profesor Daniela Chelbea.

Din echipa care a participat la festivitate a făcut parte (alături de director și consilierul educativ al școlii, Mihaela Fală) și eleva Cristina Gușiță, participantă la unul dintre proiecte premiate.

În total, 87 de unități de învățământ au primit acest titlu, care a presupus și un premiu în bani cu o valoare de 5.000 de lei pentru dotări. În județul Caraș-Severin au mai fost acordate titluri de Școală Europeană Colegiului Național „Diaconovici Tietz” și Grădiniței cu Program Prelungit „Floarea Soarelui”, ambele din Reșița. Toate cele trei unități de învățământ cărășene s-au clasat pe locuri fruntașe (4, 6 și 14), cu punctaje onorabile.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/