Semeringul, în viziunea liceenilor

casinoherculane by sungarden alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

Importanţa monumentelor istorice din Caraş-Severin a fost subliniată astăzi în faţa elevilor reşiţeni. Direcţia pentru Cultură a organizat o altă întâlnire cu tinerii, pentru o mai bună colaborare.

După ce a fost în centrul atenţiei la sfârşitul săptămânii trecute, Semeringul Bănăţean continuă să fie un subiect pentru cetăţeni. Astfel că, pentru a continua promovarea şi valorificarea acestuia din punct de vedere turistic, reprezentanţii Direcţiei pentru Cultură din judeţ le-au vorbit astăzi elevilor despre importanţa sprijinirii căii ferate montane Oraviţa-Anina. Potrivit conducerii instituţiei, tineretul este grupul ţintă căruia trebuie să se adreseze autorităţile când vine vorba de promovarea valorilor tradiţionale.

Am constatat că elevii, cei de liceu, înainte de toate, trebuie să fie grupul ţintă pentru promovarea monumentelor, a valorilor noastre adevărate. Nu îi excludem nici pe cei mai mici, nici pe studenţi. Ne dorim o colaborare mai bună cu aceştia şi sper să o punem la punct începând din toamna aceasta, în sensul că avem în gând o serie de programe educative pentru ei. Consider că liceenii pot prelua lecţia de realizare tehnică şi lecţia de moralitate, de viaţă, pentru a putea duce mai departe tot acest patrimoniu excepţional al judeţului”, a declarat Liubiţa Raichici, directorul Direcţiei Judeţene pentru Cultură, Culte şi Patrimoniu Cultural Naţional Caraş-Severin.

DSC_9386  DSC_9400

promovare banner maxagro Muzeul TM

Invitat special la întâlnirea de astăzi a fost inginerul Dan Perianu, specialist în patrimoniul industrial al Banatului Montan. Acesta le-a prezentat elevilor o scurtă istorie a liniei de cale ferată, ţinând să puncteze şi importanţa păstrării uneia dintre cele mai frumoase trasee feroviare din Europa.

Proiectul iniţial al liniei de cale ferată nu a fost realizat din motive aparent obiective şi s-a recurs la o variantă ulterioară, cea din zilelele noastre, mai spectaculoasă şi mai lungă totodată, care este făcută şi concepută integral pentru tracţiune cu aburi. Aş putea să spun foarte multe despre această frumuseţe, însă sper să avem ocazia să mai vedem linia de cale ferată, pentru că este un monument de tehnică feroviară, de arheologie şi arhitectură industrială”, a precizat, printre altele, inginer Dan Perianu.

1000x100 (2) STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/