Liceenii din Caransebeș, voluntari sub aripa ATOR

ator caransebes

Tinerii deprind tainele voluntariatului unii de la alții în cadrul proiectului „Tineri voluntari pentru comunitate”.

Este vorba despre un nou proiect pe care Asociația Tinerilor Ortodocși din Banatul de Munte îl lansează luna aceasta. „Tineri voluntari pentru comunitate” este cofinanțat prin Corpul European de Solidaritate și va implica 20 de elevi de la liceele din Caransebeș alături de 25 copii de la școlile din oraș.

În cadrul proiectului, liceenii vor participa la ateliere de teambuilding, dezvoltare personală, educație pentru viață, jocuri și creații artistice dar și la acțiuni de ecologizare. Ulterior vor învăța să le pună în practică pentru copiii și tinerii care vor frecventa Centrul de Tineret „Sf. Ierh. Nicolae” din satul Iaz. Astfel se urmărește permanentizarea activităților de voluntariat și implicarea în comunitate la nivelul orașului Caransebeș și în satul Iaz.

„Implementarea acestui proiect a pornit din dorința de a angrena tineri și copii în activități care au ca scop creșterea și dezvoltarea lor, dar și a comunității. Sunt prevăzute activități interactive, cu caracter non-formal folositoare celor care vor lua parte la ele”, a precizat coordonatorul Anastasia Chereș, Proiectului se va desfășura timp de 12 luni, în parteneriat cu diverși parteneri din comunitate.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/