Liberalul Viorel Coifan a făcut din nou show în plenul Consiliului Județean Timiș. Ședința a și întârziat din probleme tehnice

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

Prima ședință din 2019 a Consiliului Județean Timiș a început cu întârziere și a continuat cu momente comice. Ca un făcut, fix aparatura de vot și microfonul consilierului liberal Viorel Coifan, cel care are mereu multe de întrebat și rareori chestiuni pertinente, erau stricate. Până la urmă, ședința a început, iar consilierul a intrat „în forță” în noul an, cu întrebări care au stârnit din nou zâmbete în sală.

Coifan a semnalat defecțiunile tehnice, moment la care consilierul UNPR Titu Bojin, fost președintele CJT, i-a spus să se mute pe un loc gol (au participat 34 de consilieri din 36): „Dar schimbă locul, că nu scrie Viorel acolo… Cei care aveți două microfoane în buzunar, dați-i și lui unul”, a spus Bojin. De la primul proiect, referitor la terenuri din zona Aerodromului Cioca, de pe Calea Torontalului, Coifan a avut întrebări, moment în care și actualul președinte CJT, Călin Dobra, l-a ironizat pe liberal. „Mai bine nu rezolvam situația cu microfonul”, a spus Dobra, amuzat.

Practic, consilierii județeni au votat alipirea unor terenuri din domeniul public al CJT, situate pe raza Municipiului Timișoara, pe Calea Torontalului, la km 3. „Având în vedere faptul că Județul Timiș este proprietarul terenului situat în Timișoara, str. Torontalului km. 3, teren înscris în mai multe cărți funciare, pentru a avea o evidență mai facilă a proprietății publice a județului, este necesară alipirea imobilelor ale căror date cadastral juridice au fost actualizate”, se arată în expunderea de motive a proiectului.

Dobra, exasperat de insistențele lui Coifan

CJT deține 52 de hectare în zona Aerodromului de la Cioca, construit în perioada interbelică ca aeroport principal la vremea aceea al Timișoarei. Situația pentru peste 43 de hectare e rezolvată. „Pentru 7 hectare există surpapuneri de titluri de proprietate și acolo nu se poate rezolva problema prin lucrări topo-cadastrale, o vom rezolva în instanță”, a explicat directorul executiv al CJT, Radu Șerban.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

La finalul ședinței, la momentul interpelărilor, Viorel Coifan a vorbit din nou de Aerodromulul de la Cioca. „Domnule Coifan, chiar în fiecare plen să discutăm de aviața utilitară? Ați înaintat raportul, ne vom întâlni și vom discuta”, i-a răspuns, exasperat, Dobra.

Primul plen, colecție de „perle” de la consilierii liberali

Altfel, Viorel Coifan nu s-a oprit aici. Liberalul era intrigat de ce în ziarul CJT a apărut un interviu cu Marius Craina, managerul Spitalului Județean Timiș. „Nu ar trebui să se ia și interviuri președinților de comisii? Este ziarul Consiliului Județean, nu al Spitalului Județean”, a spus Coifan. Călin Dobra i-a răspuns prompt: „Ziarul este al CJT și al instituțiilor din subordine”, a precizat Dobra.

Au mai luat cuvântul consilierii liberali Nicu Bitea, Marian Vasile, Tiberiu Lelescu și Sorina Ciurlea. Grupul liberal a pus întrebări „interesante”, cum ar fi când se votează bugetul CJT (bugetele consiliilor județene nu se pot vota până nu se votează bugetul național), dacă există pestă porcină în Timiș (două focare au fost confirmate de luni) și care e poziția Guvernului referitoare la Spitalul Regional Timișoara (ministrul Sorina Pintea a declarat că se va face un asemenea spital și în capitala Banatului.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/