Liberalii sunt de acord să împartă banii cum vrea primarul Lupu! Verzii lui Băleanu continuă boicotul!

Supusă votului în plen, aprobarea proiectului de buget pentru 2016 le-a dat ocazia aleșilor locali din Moldova Nouă să se dea din nou în spectacol, să iasă din nou în evidență. Nu de alta, dar pe unii dintre ei chiar îi uitase lumea. Ce-i drept, de alții s-a cam săturat!

La fel ca în urmă cu un an, bugetul a fost motiv de dispute în Consiliul Local Moldova Nouă. Mai mult sau mai puțin de polițe. S-au schimbat din nou vorbe grele, s-au lansat acuzații și de o parte și de alta, iar într-un final s-a ajuns la concluzia că tot scandalul a fost în zadar, banii orașului fiind împărțiți exact așa cum spunea propunerea inițială.

Consilierii locali PNL și ai Partidului Verde au refuzat inițial să voteze formula de buget agreată de primarul Matei Lupu. Ulterior, liberalii și-au schimbat optica, anunțând că în ședința extraordinară de astăzi vor ridica mâna pentru. Nu pentru că între timp edilul-șef i-ar fi convins că banii orașului vor fi cheltuiți transparent și eficient, ci pentru că nu vor ca situația de criză să se prelungească și oamenii să aibă de suferit. Verzii au rămas fermi pe poziție și au anunțat că vor boicota toate ședințele de acum încolo. Până la alegeri!

Minte, dezinformează și manipulează!

Liberalii și-au exprimat poziția printr-un comunicat de presă, semnat de președintele Adrian Torma: „Legat de bugetul alocat orașului Moldova Nouă pentru anul 2016, primarul Lupu Matei face exact ce știe el mai bine: MINTE, DEZINFORMEAZĂ ȘI MANIPULEAZĂ.

Chiar dacă în cei 12 ani de mandat a distrus și «măcelărit» identitatea și starea orașului, acum, pe ultima sută de metri de «șefie», se prezintă în Consiliul Local cu un buget deficitar, cu o gaură de 3 milioane lei (30 miliarde lei vechi).  De observat este și faptul că, după 12 ani de administrație, edilul nu știe să întocmească un plan pentru bugetul local, el aducând spre cunoștința consilierilor doar trei foi cu explicații neclare, aceștia fiind induși în eroare și neștiind ce decizie să urmeze. În plus, nu a supus votului consilierilor nici execuția bugetară aferentă anului 2015, fapt ce pune sub semnul întrebării modul despre cum s-au cheltuit banii pe 2015.

Pentru corecta informarea cetățenilor, singurele investiții au fost:

  • Reabilitarea termică a blocurilor și punctul de trecere cu bacul (proiecte întocmite de Administrația Chisăliță)
  • Reabilitarea drumurilor agricole.

Oare Moldova Nouă are drumuri așa de bune, încât banii din buget să fie orientați către drumurile agricole??

Cu privire la promisiunea mincinoasă de realizare a unui ștrand, observăm cu stupoare că ea nu este cuprinsă în Bugetul 2016, deci o putem considera și include în categoria „MINCIUNI LUPU”.

Pe lângă toate scenele și minciunile edilului, acum ne întrebăm: oare cum va plăti acesta salariile, dacă are un deficit uriaș în bugetul local??

«Pentru a nu se repeta episodul 2015 din filmul tragic în care cadrele didactice, medicale și funcționarii publici se aflau în situația critică de a nu-și primi salariile, am hotărât, din respect și pentru liniștea comunității, noi, consilierii PNL Moldova Nouă, să votăm bugetul local pentru anul 2016, cu promisiunea ca, după momentul 5 iunie 2016, cu noul primar ales, să propunem o rectificare bugetară, corect și legal întocmită (având anexate toate notele de fundamentare ce sunt obligatorii prin lege), care să repare incapacitatea actualului primar în a prezenta spre aprobare un astfel de proiect. Noi, PNL Moldova Nouă și Adrian Torma, urmărim cu responsabilitate doar dezvoltarea comunității și interesul cetățeanului».

Să pună mâna pe carte!

Matei Lupu a folosit și el cuvinte grele la adresa liderului PNL Moldova Nouă. „Nu are nimic bugetul pe 2016 cu execuţia bugetară pe care abia la 1 februarie am depus-o la Finanţe. Am sunat personal fiecare consilier local, să vină şi să discutăm bugetul pe capitole, să spună ce nu le convine, ce investiţii îi deranjează, să modificăm ce nu le place. Credeţi că au venit?! Doar consilierii PSD, UNPR şi cei de la Uniunea Sârbilor au vrut să dezbatem proiectul de buget, cei ai PNL nu au dat niciun semn, iar cei de la Partidul Verde au zis că vin, dar nu i-am văzut. Sunt curios ce or zice oamenii care şi-au pus încrederea în ei când nu mai ridicăm gunoiul pentru că nu putem plăti salubritatea sau când nu putem repara drumurile. Am structurat bugetul pe cheltuielile obişnuite, adică banii pentru şcoli, pentru persoanele cu handicap, utilităţi, salarii. Am alocat şi pentru câteva investiţii. Ambiţiile astea politice nu fac bine oraşului, nu mie. Ei sunt aleşi acolo să voteze bugetul Primăriei Moldova Nouă, nu bugetul lui Matei Lupu. Bugetul meu îl votez eu acasă cu nevasta mea. Eu cred că acești oameni fie nu au minte, fie mint cu nerușinare. Nimeni din PNL nu a venit cu un amendament, cu o întrebare în cazul în care au fost nelămuriri. Nu vor decât ceartă, așa e caracterul lor. Nu așa se conduce un oraș. Cei din PNL ar face bine să citească legea și să învețe ce înseamnă un buget”, a spus edilul.

Verzii semnează condica. Și-atât!

Cei trei consilieri locali ai Partidului Verde, prin vocea președintelui Eugen Băleanu, au anunțat că nu mai ridică mâna în plen pentru niciun proiect. Nu de alta, dar ei nu vor să încalce legea!

„Boicotăm până la alegeri toate ședințele. Prefectura spune că prima dată se votează execuția bugetară și apoi bugetul. Prefectura așa ne spune. Noi nu avem cont de execuție bugetară trecut prin Consiliul Local de doi ani! Eu aflu din presă că primarul Lupu l-a dus la Finanțe fără să fie trecut prin consiliu. Mă întreb și eu, cum?! Referitor la faptul că bugetarii sau funcționarii publici nu își pot primi banii este doar populism marca Lupu Matei. Nu are nicio legătură, se funcționează după bugetul vechi, singurii care sunt afectați sunt consilierii locali. Nu bugetul e problema, ci execuția bugetară. Noi, de doi ani, nu știm pe ce a cheltuit Lupu Matei banii. Rămânem consecvenți, vrem dizolvarea Consiliului Local! Mergem la ședințele de Consiliu Local doar să semnăm condica, apoi plecăm din sală”, a declarat Băleanu pentru expressdebanat.ro.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/