Senatorul Marcel Vela, președintele PNL Caraș-Severin, a dezvăluit următoarea mutare pe care o vor face liberalii imediat după alegerile europarlamentare, alegeri pe care e convins că partidul pe care îl conduce în județ le va câștiga!
Liderul Grupului PNL din Consiliul Județean Caraș-Severin, Mircea Teodorescu, anunțase că nu e deloc descurajat că el și colegii lui au eșuat în demersurile prin care urmăreau schimbarea vicepreședinților administrației județene, astfel că nu-i împiedică nimic să forțeze debarcarea președintelui Silviu Hurduzeu. Pe ordinea de zi a ședinței ordinare a Consiliului Județean de luna aceasta, programată pentru ziua de astăzi, nu se regăsește însă vreo astfel de inițiativă. „Nu a dispărut de pe ordinea de zi, pentru că acest proiect nu a existat. Nici măcar n-a apărut ca să poată să dispară. Toate hotărârile se iau în BPJ și, deocamdată, proiectele de hotărâre se propun de către tot partidul!”, a explicat consilierul județean liberal Daniel Surdu, trezorierul partidului.
Pentru ca nu cumva cineva să aibă impresia că liberalii nu vorbesc aceeași limbă, dar și pentru a elimina speculațiile că aleșii județeni PNL nu propun și nu votează după propriile convingeri, ci așa cum le comandă conducerea partidului, Marcel Vela a făcut câteva completări: „Principalul nostru obiectiv sunt alegerile din 26. Toată energia partidului e canalizată pe acest lucru. Dacă nu ar fi fost alegerile acum, era proiectul pe ordinea de zi. Nu este pus pe ordinea de zi pentru că procedura era ca să discutăm în Biroul Județean. Nu am apucat să facem ședință de BPJ”.