Liberalii au interzis pășunatul pe islazul din Oravița! Prin abțineri și absențe de la ședințele Consiliului Local!

Ședința de ieri a Consiliului Local Oravița s-a lăsat cu scandal din cauza islazului pe care îl solicită crescătorii de animale! Și asta deoarece consilierii locali PNL găsesc tot felul de motive pentru a ține animalele departe de islaz.

Consilierii locali orăvițeni s-au întâlnit marți, în Sala Mică de Ședințe a Primăriei, în ședință de lucru, pentru a doua oară după ce și-au preluat mandatele câștigate la alegerile locale din iunie. Ședința a stat sub semnul incertitudinii aprobării proiectelor de hotărâre privind  patrimoniul, proiecte care necesită două treimi din voturi. Și asta pentru că patru dintre consilierii locali au absentat. Doi de la PNL, unul de la PSD și unul de la PNȚCD.

Dintr-un total de 16 proiecte de hotărâre propuse spre aprobare, nouă au fost respinse ca urmare a neîntrunirii majorității necesare (două treimi) pentru astfel de propuneri. Cinci dintre ele vizau atribuirea de teren din islazul proprietate publică a orașului Oravița pentru diverși crescători de animale și albine. Din cauza absenței celor patru consilieri și prin abținerea de la vot a celor doi consilieri liberali prezenți la ședință, proiectele respective au fost respinse.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Această situație a creat și un moment de răbufnire a consilierului local Ioan Zainea, care a solicitat liderului de grup PSD din Consiliul Local o ședință de partid cu toți consilierii social-democrați din forul deliberativ orăvițean. Întrebați fiind de ce s-au abținut de la vot, consilierii liberali prezenți la ședință și-au motivat atitudinea invocând lipsa de transparență a executivului. Liberalii au solicitat încă din mandatul anterior un set complet de reguli pentru concesionarea de teren din islazul UAT Oravița, sugerând că islazul e împărțit pe criterii mai puțin ortodoxe.

Teoretic, social-democrații au majoritate în Consiliul Local Oravița, aceștia având un număr de 11 consilieri locali din 17, iar cei doi aleși ai PNȚCD  au votat cot la cot cu pesediștii până acum în Consiliu Local. Calculele nu au ieșit și astăzi, din cauza absențelor, iar crescătorii de animale nu au decât să-și pască animalele la ei în curte! Pentru că, deocamdată, liberalii le-au interzis pășunatul pe islazul orașului!

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/