Liber la pedalat în orașul de la malul Dunării!

woman riding on bike path at park on sunny day

Peste 6,5 milioane de lei primește orașul Moldova Nouă pentru amenajarea mai multor kilometri de piste pentru biciclete. Traseele însumează peste 6,4 kilometri.

Ministrul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, Cseke Attila, a semnat 180 de noi contracte de finanțare, depuse în cadrul primului apel de proiecte pentru componenta C10 – Fondul Local din Planul Național de Redresare și Reziliență.

Pe lista contractelor de finanțare semnate se numără și cel pentru orașul Moldova Nouă privind asigurarea infrastructurii pentru transportul verde, prin amenajarea de piste pentru biciclete (și alte vehicule electrice ușoare) la nivel local.

Pentru a încuraja utilizarea mijloacelor de transport alternative, nepoluante, reprezentanții administrației publice locale de la malul Dunării au gândit realizarea în premieră a două trasee de pistă pentru biciclete, respectiv:

Strada Dunării – PTF Moldova

Traseul pornește de pe strada Dunării, continuă cu strada Sf. Varvara, unde se află sediul Poliției de Frontieră Moldova Veche, Policlinica, Spitalul Orășenesc Moldova Nouă și o farmacie, trecând apoi pe strada Liliacului și Aleea Crinilor, zone intens populate, ajungând în strada Nicolae Titulescu (DN57) și se continuă pe strada Orșovei până la intersecția cu drumul care duce la punctul de trecere a frontierei Moldova Nouă cu bacul. Valoarea maximă în cazul celor 3,607 kilometri destinați traficului verde este de 3.858.673, 16 de lei cu TVA, din care 3.242.582,49 de lei reprezintă cheltuieli eligibile asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv TVA în valoare de 616.090,67 de lei – cheltuieli asigurate din bugetul de stat.

Strada Nicolae Titulescu – Piața de cereale

Strada Nicolae Titulescu (DN 57) – strada Unirii – Piața de cereale și animale Moldova Nouă. Aici cei 2,862 kilometri care vor face legătura între orașul nou și orașul vechi, respectiv Moldova Veche și Moldova Nouă, se ridică la suma de 3.353.126,64 de lei cu TVA, din care 2.817.753, 48 de lei cheltuieli eligibile asigurate din Planul Național de Redresare și Reziliență, respectiv TVA în valoare de 535.373,16 de lei reprezentând cheltuieli asigurate din bugetul de stat.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/