Greu de privit ce se întâmplă după europarlamentare. Câştigătorii parcă sunt dulăii scăpaţi din lanţ, dar nu ştiu pe cine să muşte. Până se lămuresc, mârâie unii la alţii. Ba mai mult, se sfâşie în interiorul propriei haite. Express de Banat a publicat în aceste zile materiale referitoare la deranjamentele din PNL Caraş-Severin. Cu opiniile celor implicaţi. Rebelii îl acuză pe preşedintele Marcel Vela de dictatură, preşedintele îi acuză de abatere de la statut şi de „pase date la opoziţie”. Conflictul a început cu ceva timp înainte de alegeri, prin schimbarea primarului de Caransebeş, liberalul Felix Borcean, din funcţia politică. Atunci, primarul de Moldova Nouă, cel al Reşiţei, plus ceva tineret au făcut declaraţii pro Borcean. Chitaristul Ludovic le-a cerut imperios să pună batista pe ţambal, deoarece duşmanul era PSD şi nu colegii de partid. Adrian Torma, primarul de la Moldova Nouă, admonestat de preşedintele Vela, a avut o apropiere politică ilegitimă cu deputata PSD, Luminiţa Jivan. Care deputată, la rândul ei, este în dizgraţia colegilor politici de la judeţ, după condamnarea antecondamnatului Dragnea. În fapt, Torma s-a apropiat de singurul parlamentar de Caraş-Severin care a făcut turul localităţilor cărăşene pentru a ajuta edilii comunităţilor să primească ceva finanţări de la Guvernul României. Evident, în speranţa că va avea bani să mişte oraşul de la Dunăre. Lezmajestate! Nu pactizaţi cu duşmanul! Daţi-l dracului de cetăţean! Punem totul pe butuci, ardem holdele şi secăm fântânile! Dar nu colaborăm cu puterea, nici măcar în interesul cetăţeanului. Interesul nostru este să-i prostim pe viermii cu ştampilă de vot şi să punem mâna pe ciolan. Apoi urmează scenariul de rahat ce îl trăim ca cetăţeni ai acestei ţări, de aproape 30 de ani, repetat şi împrospătat uneori cu noi figuranţi din patru în patru ani.