Legea prevenţiei protejează afacerile. 290 de contravenţii constatate la primul control – sancţionate cu avertisment!

Proiectul Legii prevenției, inițiat de Ministerul pentru IMM-uri, a primit majoritatea avizelor ministerelor cu atribuții pe zona de control, ministrul Alexandru Petrescu anunţând că săptămâna viitoare ar putea fi aprobat și trimis în Parlament.

„Ministerul pentru mediul de afaceri a primit majoritatea avizelor și a intrat în ședință într-o primă lectură. Actul normativ constituie principiile de bază ale Codului Economic al României, este structurat pe doi piloni esențiali, și anume crearea cadrului optim de educare și informare a operatorilor economici și identificarea zonei de rezonabilitate în actul de control”, a declarat ministrul pentru IMM-uri, Alexandru Petrescu, citat de Mediafax.

El a apreciat că Legea prevenției va fi o primă măsură „de emancipare” a actului de control și un prim pas de restabilire a unui cadru de încredere, element esențial pentru „un mediu de business stabil și sănătos”.

„Legea prevenției va aduce efectul cerut de antreprenori de mult timp, o normalizare a relației mediu de afaceri – autorități de control bazată pe încredere, pe informare și educare, conformare colaborativă, astfel încât împreună să contribuim la predictibilitatea și stabilitatea cadrului general de business. (…) A fost proiectul de lege ce a avut parte de una dintre cele mai extinse proceduri de consultare publică. Linia de demarcație a contravențiilor care intră sub incidența legii și faptele care nu pot beneficia de prevenție din cauza gradului de pericol social ridicat pe care îl prezintă este stabilt și asumat exclusiv de fiecare minister în parte”, a menționat ministrul pentru mediul de afaceri.

290 de contravenţii din 11 domenii nu prezintă pericol social ridicat!

Ministrul a afirmat că aproximativ 290 de contravenții au fost introduse în proiect la propunerea ministerelor avizatoare. „Sub incidența acestei legi sunt și fapte care nu se referă la activități unde intenția de a încălca legea este evidentă și care nu prezintă un grad de pericol social ridicat. Aceste contravenții sunt din domeniile fiscal, legislația muncii, agricultură, turism, ape și păduri, protecția mediului, comunicații, educație, protecția consumatorului, administrația locală, afaceri interne”, a arătat ministrul pentru mediul de afaceri.

Potrivit acestuia, cadrul reglementat de acest act normativ acordă operatorilor economici posibilitatea de a remedia o abatere constatată la primul control într-un termen de maxim 3 luni de zile. Facilitatea introdusă pentru antreprenori constă în faptul că, spre deosebire de până acum, în urma actului de control se dă doar un avertisment fără aplicarea sancțiunii prevăzute de lege pentru contravenția înregistrată, urmând, după expirarea termenului acordat, după un nou control, să se constate fie remedierea acesteia fie să se aplice sancționarea pentru neconformare. „Totodată, operatorul care a fost identificat ca fiind neconform beneficiază de prevenție o singură dată pentru oricare dintre contravenții în termen de 3 ani de la data aplicării sancțiunii avertismentului”, a mai spus Petrescu.

Întrebat care este orizontul de timp pentru aprobarea Legii prevenției, Petrescu a spus că aceasta va fi aprobată săptămâna viitoare. „Este trimestrul II pentru a fi adoptată și trimisă în cele două Camere ale Parlamentului. Urmează ca săptămâna viitoare să fie adoptată de către Guvern”, a răspuns Petrescu.

Potrivit unui comunicat de presă al Executivului, Legea prevenției reprezintă un element central al politicii de reglementare pro business, fiind o etapă în strategia de îmbunătățire a mediului de afaceri, alături de alte proiecte importante ale ministerului: legea lobby-ului, legea parteneriatului public privat, armonizarea legislației în domeniul comerțului, contribuția la Codul Economic prin propuneri la Legea 31/1990 și multe altele.

Sursă foto: suceavanews.ro

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/