Deputatul PSD de Caraș-Severin, Marius Isac, anunță că a votat în Parlament proiectul de lege care modifică Legea fondului funciar din România, schimbare care ar urma să rezolve o problemă des întâlnită în cazul locuințelor construite înainte de 1990.
Potrivit parlamentarului cărășean, sunt numeroase situații în care oamenii sunt proprietari pe casele în care locuiesc de zeci de ani, însă terenul pe care sunt construite locuințele figurează în continuare în evidențele statului sau ale autorităților locale.
„În perioada în care am fost viceprimar al municipiului Caransebeș, în numeroasele audiențe pe care le-am avut cu cetățenii, această problemă revenea constant: oameni care erau proprietari pe casele în care locuiau de ani sau chiar de zeci de ani, dar terenul pe care sunt construite locuințele sau curțile acestora nu era trecut pe numele lor, rămânând în evidențele statului sau ale autorităților locale. Această situație a generat confuzie, blocaje administrative și multă frustrare pentru cetățeni”, a precizat Marius Isac.
Social-democratul spune că în urma modificărilor aduse Legii fondului funciar, proprietarii locuințelor construite înainte de 1990 pot solicita trecerea în proprietate a terenului aferent casei și anexelor gospodărești, printr-o procedură clară prevăzută de lege.
„Este un pas important pentru a pune ordine în legislație și pentru a oferi oamenilor siguranța juridică pe care o merită pentru proprietățile lor. Cred că rolul nostru, ca legiuitori, este să eliminăm ambiguitățile din lege și să venim cu soluții concrete pentru probleme reale. Această modificare merge exact în această direcție”, a mai precizat parlamentarul cărășean.