Peste o mie de timișoreni au depus cereri la primărie în speranța că vor primi gratuit și terenul de sub locuințele pe care le-au cumpărat de la stat, după ce o lege în acest sens a fost promulgată anul trecut. Pe de altă parte, reprezentanții municipalității spun că solicitările nu pot fi soluționate pentru că legea este ambiguă.
În urmă cu un an, a fost promulgată Legea 87 prin care persoanele care au cumpărat locuințe de la stat, în baza Legii 112, vor putea beneficia gratuit și de terenul de sub clădiri. Astfel, peste o mie de timișoreni au depus cereri la primărie, în speranța că vor putea beneficia de această lege.
Deocamdată, niciuna dintre solicitări nu a fost aprobată, Dominic Fritz, primarul Timișoarei, susținând că legea mai are nevoie de anumite completări.
“Am avut o ședință a comisiei de fond funciar luni, în care am discutat această situație, care este una neplăcută și pentru noi, pentru că această Lege 87, care de fapt nu este despre cumpărarea terenurilor, adică proprietarii chiar ar putea să primească gratuit terenul pe care stă o construcție. Problema este că legea are niște lacune, lipsesc încă normele metodologice care să ne spună exact cum să o implementăm și acesta este motivul pentru care momentan nu putem soluționa pozitiv aceste cereri. Eu am rugat acum colegii din comisie să trimită la fiecare petent o scrisoare cu exact această informație. Dar acesta este motivul pentru care, din păcate, aceste sute, cred că s-ar putea că am trecut deja de o mie de cereri, nu au putut fi rezolvate, tocmai pentru că situația legală nu este clară“, a explicat Dominic Fritz.
Primarul Timișoarei a mai adăugat că această problemă este cunoscută și la nivelul Guvernului, care lucrează la găsirea unei soluții.