Legătură feroviară nouă Timișoara – Szeged

stire transporturi feroviare pasaj suspendat tmisoara

Se va construi o nouă legătură feroviară între Timișoara și Szeged. Guvernul a aprobat memorandumul, deși acesta este semnat încă de acum un an.

Începerea demersurilor necesare pentru refacerea unei legături feroviare între Timișoara și Szeged a fost convenită, de principiu, în cadrul întrevederii dintre ministrul Transporturilor din România, Sorin Grindeanu, și ministrul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria, Péter Szijjarto, la Timișoara, în 1 septembrie 2023.

„Guvernul a aprobat, astăzi, memorandumul, semnat între Ministerul Transporturilor și Infrastructurii din România și Ministerul Afacerilor Externe și Comerțului din Ungaria, care are ca scop asigurarea unui trafic feroviar internațional fluent între cele două țări. Refacerea acestei legături feroviare va asigura dezvoltarea economică a județului Timiș, cu impact pozitiv pentru întreaga regiune”, a transmis ministrul Transorturilor, Sorin Grindeanu.

Consiliul Județean Timiș urmează să obțină documentația tehnico-economică necesară realizării acestei investiții. Apoi, autoritățile vor încerca să obțină fonduri pentru linia feroviară prin Programul Interreg VI-A România – Ungaria. Proiectul prevede proiectarea și construirea căii ferate între Timișoara și Szeged.

 

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/