Compania Tarom organizează, în 1 iunie, cea de-a doua ediție a evenimentului „Avion cu motor, ia-mă și pe mine-n zbor!” cu un număr de 7 zboruri dedicate copiilor. Cursele vor fi efectuate atât de pe Aeroportul Internațional „Henri Coandă” din București, cât și de pe Aeroportul Internațional „Traian Vuia” din Timişoara.
Zborurile vor avea o durată de aproximativ 45 de minute, iar decolările și aterizările au loc în cadrul aceluiași aeroport. Copiii se vor îmbarca la bordul unei aeronave Boeing 737-800 NG ca să se familiarizeze cu zborul, să facă cunoștință cu personalul navigant și ca să viziteze cabina piloților, acolo unde li se va explica ce presupune pilotarea unui avion, având ocazia să afle cum arată și cum funcționează aparatura de bord.
De această primă lecție de zbor pot beneficia copiii care la momentul călătoriei au vârste cuprinse între 3 ani (împliniți) și 12 ani (neîmpliniți) și care sunt însoțiți de un adult. Un adult poate însoți cel mult 3 copii. Minorii cu vârste cuprinse între 12 ani (împliniți) și 18 ani vor putea achiziționa bilet de adult, iar aceștia vor fi acceptați pe zbor și fără însoțitor. Acestei categorii de minori nu i se aplică statutul de însoțitori pentru alți copii minori.
Tariful promoțional pentru plecarea din București este de 29,90 €/copil, respectiv 59,90 €/adult. Tariful promoțional pentru plecarea din Timișoara este de 33,33 €/copil, respectiv 63,33 €/adult. Biletele pot fi achiziționate de pe site-ul Tarom, secțiunea „Zboruri speciale”, de la orice agenție Tarom sau prin call center. Plata se poate face în lei sau în euro, cash sau cu cardul, online sau prin link de plată.
Selectarea zborurilor pe site-ul Tarom se face astfel: Otopeni (OTP) –> Ploiești (QPL) și, respectiv, Timișoara (TSR) –> Arad (ARW), orașele Ploiești și Arad fiind survolate de aeronavele Tarom.