Lecţii de spiritism juridico-politic la Prefectura Caraş-Severin

Prefectul judeţului pare să aibă un ciudat simț al umorului. Florenţa Albu susține că vina pentru excluderea unui mort din Consiliul Local Fîrliug ar aparține unui partid, deși ordinul de excludere a fost semnat de prefect, nu de partid! 

Într-un drept la replică remis redacției noastre, prefectul Florența Albu, prin Biroul de Presă al Instituţiei Prefectului Caraş-Severin, ne urechează serios pentru că am criticat modul în care a fost numit Dorel Ursu șef al Cancelariei Prefectului, după ce tot el avizase excluderea unui mort din Consiliul Local Fîrliug. (https://expressdebanat.ro/mortul-inviat-naste-promovari-la-prefectura/)

„Solicitare drept la replică“

„Articolul publicat în data de 02.07.2016 de cotidianul online Express de Banat, cu titlul <<Mortul înviat naște promovări la Prefectură>>, semnat de Ioana Toma, conține informații incorecte cu privire la activitatea prefectului județului Caraș-Severin.

În virtutea dreptului la replică, vă solicităm să publicați punctul nostru de vedere, în vederea rectificării acestora și informării corecte a cetățenilor.

Dorel Adrian Ursu nu a deținut niciodată funcția de șef serviciu al Serviciului Verificarea Legalității Actelor, a Aplicării Actelor Normative și Contenciosul Administrativ, fiind consilier juridic în cadrul acestui serviciu, până la numirea în funcția de Director Cancelarie Prefect.

În ceea ce privește afirmația <<Cum n-a anunţat nici numirea lui Dorel Ursu ca şef al Cancelariei prefectului judeţului Caraş-Severin, deşi numirea s-a produs>>, vă informăm că, în data de 04.05.2016, a fost transmis către mass-media și publicat pe pagina web a instituției un comunicat de presă privind emiterea ordinului de numire în funcția de Director Cancelarie Prefect a lui Dorel Adrian Ursu.

Cu privire la speța în cauză, menționăm că documentele au fost reanalizate și s-a constatat că, din punct de vedere al Instituției Prefectului, s-au respectat în totalitate prevederile legale. Ordinul prefectului de încetare a mandatului de consilier local a fost emis ca urmare a solicitării PNL Caraș-Severin. În cele 30 de zile pe care le avea la dispoziție pentru emiterea ordinului, prefectul a solicitat informații inclusiv de la Primăria comunei Fîrliug (instituție care deține dosarele personale ale consilierilor locali) care nu a constatat eroarea din sesizarea PNL. Mai mult, domnul Pătruț Gheorghe, cel care deținea funcția de consilier local, și-a însușit excluderea din partid și a contestat cu datele sale personale la Judecătoria Reșița hotărârea PNL de excludere din partid.

În consecință, pentru corecta informare a publicului, vă rugăm să publicați acest drept la replică“.

„Solicitare drept“… la contrareplică

Informația din debutul dreptului la replică este singura reală și care trebuie rectificată, deși greșeala aparține tot Instituţiei Prefectului, și nu redacției Express de Banat. „Dorel Adrian Ursu nu a deținut niciodată funcția de șef serviciu al Serviciului Verificarea Legalității Actelor, a Aplicării Actelor Normative și Contenciosul Administrativ, fiind consilier juridic în cadrul acestui serviciu, până la numirea în funcția de Director Cancelarie Prefect”. Corect! Direcția e condusă de doamna Turcoane, iar Ursu era doar consilier juridic. Dar informația aceasta nu modifică cu mai nimic articolul publicat. Căci, ceea ce Instituția Prefectului omite să mai spună este că Dorel Ursu chiar a redactat referatul și a recomandat excluderea consilierilor din Fîrliug, cu mortul pe listă! Desigur, din calitatea de consilier juridic, și nu din cea de șef al SVLA, ceea ce este de rectificat. Dar, pentru această neclaritate, tot Instituția Prefectului este de vină, asta pentru că, deși este reprezentantul Guvernului în teritoriu, Florența Albu refuză să aplice, ca și antecesorii ei, prevederile unui Memorandum al Guvernului. Mai exact, la propunerea Ministerului pentru Consultare Publică și Dialog Civic, Guvernul României a adoptat un Memorandum, „Creșterea Transparenței și Standardizarea Afișării Informațiilor de Interes Public”, care se adresează direct „Ministerelor, instituțiilor aflate în coordonarea acestora, autorităților deconcentrate și prefecturilor”, iar acest memorandum prevede expres: „Organigrama să prevadă numele persoanelor cu funcții de conducere și să dea posibilitatea afișării CV-urilor acestora”. Prevedere pe care, deși legea o impune, pagina de internet a Instituției Prefectului nu o respectă! Deci, stimată doamnă prefect, dacă ați fi respectat legea, noi nu am fi greșit și am fi știut din CV-ul omului ce funcții avea. Dar, se pare, pentru unele instituții, până și respectarea legii este facultativă… (http://dialogcivic.gov.ro/2016/02/guvernul-demareaza-un-amplu-proces-de-standardizare-si-crestere-a-transparentei-institutiilor-publice/)

Ceea ce ni se pare și extrem de imoral este că, deși acest Memorandum e adoptat de mai bine de șase luni și Instituția Prefectului nu l-a implementat, aceeași instituție care refuză să comunice transparent și să ofere informații clare și exacte să ne urecheze pe noi, jurnaliștii, că nu o facem!

Și da, Instituția Prefectului a transmis un fad și sărăcăcios comunicat de presă (fără fotografie și CV), în care spune două generalități despre Dorel Ursu. Ideea este, însă, ca manualele de comunicare elaborate inclusiv de Guvern sau ministere (http://dialogcivic.gov.ro/wp-content/uploads/2016/03/harta-problemelor-in-aplicarea-legisla.pdf) să fi fost respectate și numirea să fi fost anunțată prin intermediul unei conferințe de presă, unde jurnaliștii să poată adresa întrebări atât prefectului, cât și șefului cancelariei. Mai ales că vorbim despre un prefect tehnocrat, care presupunem că nu are manevre politice de ascuns, pentru care să evite presa!

Dar abia la final vine afirmația care pune sub semnul întrebării buna credinţă a doamnei prefect: „Cu privire la speța în cauză, menționăm că documentele au fost reanalizate și s-a constatat că, din punct de vedere al Instituției Prefectului, s-au respectat în totalitate prevederile legale. Ordinul prefectului de încetare a mandatului de consilier local a fost emis ca urmare a solicitării PNL Caraș-Severin”. Cu alte cuvinte, PNL Caraș-Severin e vinovat că a cerut excluderea unui mort și nicidecum angajatul prefecturii care a recomandat prin referat, bănuim că fără să verifice, excluderea mortului, care nici măcar nu era membru al acelui consiliu local! Păi dacă e așa, la ce mai aveți Serviciul de Verificare a Actelor, ce verifică acei oameni?

Cum să fie vinovat un partid că prefectul a semnat un ordin ca primarul? Păi, haideți, doamnă prefect, să facem un exercițiu de imaginație: Să zicem că un consilier, Xulescu, este tare incomod într-un consiliu local. Omul e independent și, ca și noi, mai supără prin ceea ce spune. Din raționamentul dumneavoastră, înțeleg că, dacă un partid din acel consiliu local vă face o hârtie prin care și-l asumă și spune că-i retrage sprijinul politic, dumneavoastră îi dați ordinul? Că partidul se poate înțelege foarte ușor cu primarul și vă poate induce intenționat în eroare!

Noi credem că procedura corectă, de care consilierul juridic de atunci și șeful Cancelariei Prefectului de acum, Dorel Ursu, nu a uzat, ar fi fost să se ceară hotărârea de constituire a Consiliului Local Fîrliug, să verifice persoanele din componență și ar fi fost floare la ureche să constate că Dimitrie Pătruț, mort sau viu, indiferent, nu se află printre ei. Și de aici ar fi trebuit să pornească corespondența cu Consiliul Local și partidele. Dar n-am identificat o asemenea intenție la Dorel Ursu…

 

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/