Autoritățile locale trag sforile să dezvolte orașul pe toate planurile. În acest sens, municipalitatea găzduiește în aceste zile o delegație de la Bruxelles. Trei arhitecți ai celei mai cunoscute firme de consultanță din Belgia au venit la Reșița pentru a realiza un plan urbanistic.
Pe parcursul celor trei zile ale vizitei, reprezentanții europeni vor analiza principalele proiecte de dezvoltare ale orașului, în vederea realizării unui masterplan. Acesta reprezintă un concept general de dezvoltare urbană și cuprinde proiecte ce vizează mai multe domenii. Principalele obiective turistice, proiectele industriale, de mediu, de investiții sau de agricultură urbană sunt doar o parte din aspectele care vor fi atinse în acest masterplan.
”Iată că după aproape doi ani de legături cu cei de la Bruxelles, au reușit să ajungă aici la Reșița. Eu sper să fie o vizită de lucru care în final să aibă câteva studii de fezabilitate și proiecte aferente pentru dezvoltarea orașului”, a spus Mihai Stepanescu, primarul Reșiței.
La finalul vizitei se vor prezenta concluziile comisiei europene. Principalul obiectiv al acestor demersuri este includerea Reșiței pe lista polilor de dezvoltare urbană, care se va finaliza în anul 2013.
”E nevoie de implicare, trebuie să fim foarte atenți, acum când se face noua clasificare a orașelor, cu sursele de finanțare dirijate către acestea, astfel încât Reșița să devină un pol de dezvoltare. În 2007, cei responsabili de atunci poate nu au fost atenți și, din păcate, municipiul nu a beneficiat de fonduri substanțiale”, a adăugat edilul-șef.