Lecții de comunicare pentru personalul Spitalului Județean Timișoara

stiri despre spitalul judetean din timisoara

Conducerea Spitalului Județean din Timișoara își propune să îi învețe pe angajați cum să comunice asertiv cu pacienții și aparținătorii. „Dorim să schimbăm percepția negativă în ce privește atitudinea în spitalele publice”, spune managerul instituției. 

Dorel Săndesc, managerul Spitalului Județean din Timișoara, vrea să schimbe modul în care publicul percepe unitatea medicală pe care o conduce. „Dincolo de clădiri, de infrastructură, e important să schimbăm comunicarea, interfața spitalului cu comunitatea. Am propus ministerului și a aprobat să finanțăm crearea unei noi recepții: o extensie a holului spitalului, pe platoul acesta de beton din față, cu vreo 400 de metri, în care să avem un spațiu adecvat de recepție, în care cei care ne pășesc pragul să fie întâmpinați și întrebați cu ce-i putem ajuta, să existe spații de dialog, toalete, un mic magazin cu lucruri necesare, un spațiu alimentar ș.a.”, a mai explicat medicul Dorel Săndesc, managerul Județeanului din Timișoara.

CITEȘTE ȘI: Peste 10 milioane de lei, noile căi de acces la Spitalul Județean din Timișoara

O altă problemă ar fi atitudinea pe care personalul spitalului o are față de pacienți, aparținători sau vizitatori. „Dorim să schimbăm această percepție care este de multe ori negativă în ceea ce privește atitudinea în spitalele publice. Și ani de zile am urmărit acest fenomen în care oamenii intră într-un spital public și nu găsesc informații, nu au cui să se adreseze. Sper să schimbăm din atitudine. Am început și facem deja cursuri de comunicare cu personalul medical și astfel, cumva, în noile structuri să venim și cu o atitudine nouă.”, a mai spus Săndesc.

Hub de sănătate modern, spital cu probleme în funcționare

În zona celei mai mari unități medicale din Timișoara sunt în derulare investiții record. Noua maternitate e gata, noul UPU la fel,  însă în lucru este Centrul de Mari Arși.

„Vrem să transformăm Spitalul Județean într-un hub de sănătate modern. Dacă tot n-am primit de la politicieni Spitalul Regional de Urgență, și nu înțeleg de ce România a pus doar trei pentru că n-a existat niciun obstacol major la Uniunea Europeană atunci, ce ar fi să îl facem noi, să fie un adevărat spital regional de urgență? Vedem că lucrurile se mișcă. Lângă maternitate crește un alt obiectiv pe care l-am propus în anii 2014-2016, obiectivul cu Banca Mondială, Centrul de Mari Arși și sperăm să vină și altele. Sunt convins că acest trend este cel mai important lucru care se întâmplă în România. Este o perioadă de oportunități extraordinare: PNRR, programe cu Banca Mondială, cele transfrontaliere. Spitalul Județean le-a accesat pe toate.”, a spus Dorel Săndesc.

În același timp, spitalul se confruntă cu mari probleme în ce privește funcționarea de zi cu zi. Mai multe detalii, aici.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/