La Caransebeș a fost finalizat cu succes primul proiect social din România de construire de locuințe pentru tinerii cu probleme sociale circumscris următorului triunghi participativ: Primăria a oferit terenul, o firmă a pus banii, o asociație a construit.
La reușita amenajării Centrului de Reintegrare Comunitară „Luna” din Caransebeș și-au adus contribuția Primăria municipiului, prin acordarea gratuit a 10.000 de mp în zona periurbană Jupa, dar și prin realizarea sistemului de alimentare cu apă și de canalizare din cadrul complexului. Partea financiară pentru construirea celor 5 case, cu un total de 10 locuințe, a fost suportată integral de corporația TMD Friction, care se implică la nivel mondial în proiecte sociale. Iar ideea acestui proiect a venit din partea asociației Jesus Christ Living Hope Ministryt, care a implicat o altă fundație, Bethel Fellowship Mission din USA, la construirea efectivă a locuințelor.
Toți reprezentanții instituțiilor implicate au răspuns „prezent” invitației de a tăia panglica inaugurării complexului și de a lăsa istoriei o fărâmă din contribuția lor, la propriu, pentru că cei 4 invitați, Masahairo Murakani, Senior Executive Director la Nisshinbo Holdings Inc. – TMD Friction, Felix Borcean, primarul Caransebeșului, Joe Miller, președintele Fundației Bethel Fellowship Mission din USA, și Charles Nzekwe, președintele asociației Jesus Christ Living Hope Ministryt, au îngropat într-o capsulă a timpului câte un obiect care să dăinuie peste timp. Reprezentantul TMD Friction a adus în capsula timpului cel mai grăitor și reprezentativ obiect – o plăcuță de frână din sutele de mii de plăcuțe produse la Caransebeș.
Potrivit președintelui asociației Jesus Christ Living Hope Ministryt, Charles Nzekwe, a fost o muncă asiduă de mai bine de 3 ani, în care au lucrat atât voluntari din USA și România, cât și firme specializate în construcții sau beneficiarii locuințelor.
„Am găsit cu greu oameni care vor să locuiască în acest complex social, oameni care înțeleg că acest proiect este o etapă de acomodare cu greutățile vieții, după care, la finalul celor 5 ani, ar trebui să se descurce singuri, să știe cum să administreze fondurile familiei, cum să-și lucreze pământul din jurul casei și cum să se adapteze la o viață normală fără ajutor din partea noastră. Am găsit familii cu mulți copii care s-ar fi integrat perfect în acest proiect, dar care au refuzat din start pentru că în continuare le place să nu muncească și să trăiască din mila statului. Noi am întins o mână de ajutor și sper ca cele 10 familii să aprecieze acest gest și să respecte tot ceea ce am construit”, ne-a declarat președintele asociației Jesus Christ Living Hope Ministryt, Charles Nzekwe, care a fost sprijinit în acest proiect de vicepreședintele Daniel Jurca.
„Cred că cei 5 ani, cât va dura perioada de start, își vor pune amprenta asupra familiilor care vor locui aici și cred că ceea ce se dorește a se obține din acest proiect va fi un succes”, a declarat primarul Felix Borcean, care a specificat că la această festivitate și-ar fi dorit să fie prezent și senatorul Marcel Vela, cel care a susținut această idee, în calitate de primar, încă din vremea în care se dădea terenul spre folosință.
[slickr-flickr search=”sets” set=”72157683051537774″]