Laszlo Tokes, la 33 de ani de la evenimentele din 1989: „Revoluţia a fost fructul solidarităţii româno-maghiare şi a început pe 15 decembrie”

tokes 3

Prezent la Timișoara la 33 de ani de la Revoluția din Decembrie 1989, fostul preot reformat Laszlo Tokes a declarat că, în spiritul Asociaţiei „15 Decembrie Ziua Solidarităţii Româno-Maghiare”, membrii acestei organizaţii vor privi înapoi, la începuturi, demonstrând că „Revoluţia, într-un fel, a fost fructul solidarităţii româno-maghiare şi a început pe 15 decembrie, o zi care are simbolica ei”.

Joi, la Timișoara, au fost prezenți fondatorii Asociaţiei „15 Decembrie – Zi a Solidarităţii Româno-Maghiare”  – Laszlo Tokes, Gabriel Andreescu, Elod Kincses, Florian Mihalcea şi Zsolt Szilagyi, care au vorbit despre importanța zilei de 15 decembrie 1989.

Laszlo Tokes a subliniat că datele au simbolica lor, dând exemplul zilei de 1 decembrie, care, „pentru români înseamnă altceva decât pentru maghiari”.

tokes 4

„Contrar cu această zi a unităţii, a sărbătorii naţionale a românilor, se ştie că în anii 90 au fost propuneri ca să fie pusă la 16 decembrie, în mod greşit, pentru că la 15 decembrie a fost începutul, dar totuşi, opoziţia românească s-a gândit la simbolica zilei de 16, respectiv 15 decembrie, ar fi o dată care ne uneşte pe noi toţi cetăţenii României. E păcat că cealaltă dată, care a câştigat voturile în Parlamentul României, a hotărât în acceptarea datei de 1 Decembrie 1918. Respectăm şi luăm la cunoştinţă cu solidaritate că aceasta este Ziua Naţională a României şi acceptăm această dată, dar după părerea noastră ar fi fost mult mai bine să se accepte ziua de unitate româno-maghiară, 15 respectiv 16 decembrie.”, a declarat Laszlo Tokes.

Fostul preot reformat a mai spus că are două propuneri la forumul Asociaţiei: aceasta să formeze un comitet şi să accepte două proiecte de cercetare privind începuturile solidarităţii româno-maghiare care a ţinut foarte scurt timp şi s-a prelungit în anii 1990.

„Al doilea proiect de cercetare priveşte cum s-a distrus acest spirit al Timişoarei, al solidarităţii româno-maghiare, în mod voit, prin metodele securităţii, prin diferite manipulări pe care ar trebui să ne documentăm şi să demonstrăm prin aceste două proiecte de cercetare cât de mult am câştigat prin solidaritatea româno-maghiară, fără precedent până atunci şi cât de mult am pierdut prin distrugerea acestui spirit, care încă se continuă prin valuri succesive antimaghiare din istoria post-revoluţionară a României.”, a explicat Tokes.

Laszlo Tokes a mai ținut să clarifice câteva reproșuri care i se aduc cu privire la seara zilei de 16 decembrie 1989, afirmații potrivit cărora i-ar fi trimis acasă pe manifestații care care s-au adunat la biserica din Piața Maria să îl susțină.

„Parcă aş fi făcut o eroare că nu mi-am asumat spiritul revoltei împotriva dictaturii. Eu am fost foarte mândru în 15 şi 16 decembrie, când nu doar enoriaşii mei, ci toată suflarea Timişoarei, prin reprezentanţii ei, s-au adunat şi ne-au sprijinit în cauza noastră dreaptă, a mea, a bisericii mele, ne-a unit idealul de dreptate şi nesupunere faţă de organele comuniste şi de dictatura comunistă. (…) Am fost foarte recunoscător faţă de moment, dar pe de altă parte am simţit o mare răspundere faţă de soarta acestor oameni. Cine a putut conta pe căderea lui Ceauşescu, a dictaturii? Răspunderea era pe umerii mei că am chemat aceşti oameni (…). Având cunoştinţa răspunderii enorme şi văzând că peste câteva ore nu pot ţine sub control mişcarea acestei mese de solidaritate, nevăzând că va sfârşi favorabil lupta noastră împotriva comunismului, i-am trimis acasă să le apăr siguranţa şi viaţa lor.”, a explicat Laszlo Tokes.

Joi, la ora 16, reprezentanții Asociației s-au adunat în fața Bisericii reformate din Piața Maria ca să aprindă lumânări și să depună coroane. Tot la Timișoara a fost prezentată și ediția românească a cărții Platformei Europene pentru Memorie și Conștiință.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/