Lansarea în mișcare a unor povești din trecut și din prezent, la 100 de ani de la trasarea granițelor peste Banatul istoric

Proiectul cultural „Cămine în Mișcare” invită bănățenii la o plimbare culturală prin satele din județul Timiș situate la granița cu Serbia. În cadrul evenimentului, va fi proiectat în avanpremieră filmul documentar realizat în cadrul proiectului – Granița, ce ilustrează povești ale oamenilor care au locuit sau locuiesc în satele de la granița cu Serbia și Ungaria.

„Spune-ne o poveste, ca să-ți spunem noi mai multe” – așa sună anunțul lansat de „Cămine în Mișcare”, primul proiect de cercetare antropologică despre migrația din Banat, care adună povești spuse sau nespuse, pe care să le împartă mai departe cu ceilalți.

Proiectul este realizat de Asociația Prin Banat și Asociația Timișoara 2021 – Capitală Europeană a Culturii.

Astfel, duminică, în data de 8 decembrie va avea loc prima parte a prezentării rezultatelor ediției 2019 a proiectului „Cămine în Mișcare/Moving Fireplaces”, printr-o „Lansare în Mișcare”!

Este vorba despre o excursie de (re)cunoaștere prin Banat, în satele din județul Timiș situate la granița cu Serbia, în care se vor vizita două picturi murale realizate în cadrul proiectului și se vor lectura povești găsite în sat.

Una dintre opririle importante va fi marcată de avanpremiera filmului documentar GRANIȚA (THE BORDER), creat în cadrul proiectului „Cămine în Mișcare”, în regia Cristinei Băican.

Documentarul ilustrează povești ale oamenilor care au locuit sau locuiesc în satele de la granița cu Serbia și Ungaria: povești din trecut și din prezent, la 100 de ani de la trasarea granițelor peste Banatul istoric.

Participarea la această „Lansare în Mișcare” este gratuită, dar necesită o înscriere în prealabil cu o scurtă povestioară despre trecut sau istorie, despre migrație și reîntoarcere acasă, despre destine fericite sau mai puțin fericite, despre familie și regăsirea bucuriei și a căldurii date de oamenii unui loc. Mai multe detalii, aici: http://bit.ly/înscriere-LANSARE-ÎN-MIȘCARE.

Anul acesta, echipa proiectului a mers în zona de graniță a României cu Serbia, de unde au reușit să arhiveze poveștile cu și despre graniță și despre migrația din jurul ei, au identificat rolul pe care l-a avut trasarea frontierei de stat, în perioada interbelică, asupra destinelor locuitorilor zonei și au încercat să puncteze felul în care locuitorii ruralului se raportează la noul statut pe care îl are Timișoara – cel de capitală europeană a culturii.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/