Lame, brice și carice – importanța diferenței dintre i și e

Hipercorectitudinea strikes again, cum s-ar zice! Hipercorectitudinea nu e un mai-mult-decât-corect, ci urmarea unei frici inutile. Oficial, hipercorectitudinea se prezintă așa: „greșeală de limbă care constă în folosirea de forme hipercorecte, datorită efortului conștient al vorbitorilor de a se conforma mecanic [subl. n. E. C.] normelor limbii literare” (Micul dicționar academic, ediția a II-a, 2010). Învățatul mecanic și înțelegerea aproximativă au repercusiuni și asupra formei discursului. Pe scurt: hipercorectitudinea ne întâmpină frecvent la pluralul feminin al adjectivului drag:  *dragele mele prietene sau *dragele mele, în loc de dragile mele (prietene). Probabil că vorbitorii/scriitorii sunt dependenți de Wordul care vine la pachet cu autocorrectul sau se gândesc să marcheze genul feminin, într-o beție a nondiscriminării și a aplicării generalizate a unei reguli – acordul. Se uită astfel un fapt ușor de verificat în dicționar: forma nearticulată (de plural) este dragi pentru toate genurile. Un detaliu important: formele articulate de nominativ-acuzativ diferențiază genul prin articol: dragii – masculin, dragile – feminin. Există și drage, dar înseamnă altceva. Forme de plural diferite – realități diferite. Dragă, însemnând „navă”, are într-adevăr pluralul în -e (drage) și forma de genitiv(-dativ) în -ei (dragei), ca urmare a faptului că se adaugă un -i la forma de plural. Ce ți-e și cu femininele astea: își creează o formă de singular (genitiv-dativ) de la un plural (nominativ-acuzativ).

Pe de altă parte, analogia cu adjective feminine cu pluralul în -i, articulate în -ile, duce la utilizarea formei greşite *ultimile, în loc de ultimele. E simplu: flexiunea adjectivul drag diferă de cea a adjectivului ultim. Fiecare cu regula lui!

Ca să subliniez importanța diferenței dintre un final (de cuvânt) în –i și un final în –e, dar și pentru a încheia povestea cu umor, zbor de la gramatică la Nichita Stănescu și la o expresie neaoșă: lame, brice și carice este o înşiruire aparținând argoului și înseamnă „de toate pentru toți, tot ce vrei și ce nu vrei” (www.dexonline.ro; sursa: Argou, 2007). Carice pare să fie pluralul neoficial (format evident pentru a păstra rima) al cuvântului cărică, cu forma (oficială) de plural cărici, însemnând „rotiță” (www.dexonline.ro; sursa: DER – Dicționar etimologic român, 1958-1966). Aceeași sursă ne indică următorul cuvânt: carici, pl. cariciuri, însemnând… Cred că știe toată lumea! Măcar prin deducție, pornind de la o expresie simpatică și inocentă, menită să evite un cuvânt „vulgar”. Etimologia e diferită: țig. (țigănesc) versus mag. (maghiar). Vorbim, așadar, de două cuvinte diferite, al căror înveliș sonor prezintă diferențe semnificative pentru decuparea unui sens: carice (plural în -e) vs carici (singular în -­i).

Și-acum – Nichita: „Să nu ne fie frică de gluma scrisă, atâta vreme cât nu ne e teamă de ea spusă. Niciun cuvânt, oricare ar fi el, nu este vulgar dacă gândirea, care-l face necesar, nu este vulgară.”

• Tweet
• Pin It