La Timișoara vor fi produse baterii pentru mașini electrice din întreaga lume. O mare companie se dezvoltă în urma unei investiții de 200 milioane euro

gif card de energie dacus 1000x100 alv bannerexpressbanat resita 1000x100px ian24

O mare companie intenționează să investească 200 de milioane de euro, în următorii șase ani, în dezvoltarea fabricii din Timișoara, astfel că se vor crea și 1.000 de noi locuri de muncă. În capitala Banatului se vor produce baterii pentru mașini electrice din întreaga lume.

Compania germană Draxlmaier Group are planuri mari în ceea ce privește dezvoltarea fabricii din Timișoara. Dominic Fritz, primarul Timișoarei, a anunțat că în capitala Banatului se vor produce baterii pentru automobile electrice din întreaga lume, în urma unei investiții de 200 de milioane de euro în următorii șase ani.

publicitate online in ziar Express de Banat

Sper ca această investiție să atragă după sine și alte proiecte în acest domeniu, dar și forță de muncă înalt calificată pentru cele 1000 de locuri de muncă pe care compania germană le va crea în Timișoara. Le urez succes și îi asigur de tot sprijinul Primăriei Timișoara. Sper ca în curând să-l felicit și pe primul timișorean care va conduce o mașină electrică dotată cu o baterie fabricată la Timișoara”, a afirmat Dominic Fritz.

Pe de altă parte, compania Draxlmaier a anunțat, prin intermediul unui comunicat de presă, că cei peste 200 de milioane de euro vor fi investiți în clădiri și echipamente de producție.

Proiectul va fi realizat în mai multe etape și presupune construirea a peste 40.000 de m² de zone de producție, depozite și clădiri de birouri. Draxlmaier Timișoara va produce aici componente electronice și de înaltă tensiune. Datorită noilor produse E-mobility, numărul tehnologiilor de producție va crește masiv. Un punct culminant este viitorul sistem de asamblare a bateriilor pentru mașinile hibrid ale unui producător de automobile premium începând cu 2022”, a informat compania Draxlmaier.

 

publicitate Timisoara banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/