La Timişoara se poate semna pentru instituirea unui salariu minim pe economie la nivel european

Partidul Socialist European, din care face parte şi PSD, a lansat o petiţie prin care se cere un salariu minim pe economie reglementat la nivelul Uniunii Europene. PSD Timiş, prin vocea consilierului judeţean Alexandru Iovescu, susţine această petiţie prin care salariul minim european să fie cuprins în 60% din salariul mediu din fiecare stat naţional. Petiţia poate fi semnată de oricare doritor la sediul PSD Timiş.

România este pe penultimul loc în Uniunea Europeană ca nivel al salariului minim, după noi aflându-se doar Bulgaria. De asemenea, România este ţara în care cele mai multe persoane lucrează pe salariul minim. Motive suficiente pentru demararea acestei petiţii, spune consilierul judeţean PSD, Alexandru Iovescu.

„Am decis iniţierea acestei petiţii de strângere de semnături care să vină în sprijinul acestei iniţiative pe care a lansat-o noua Comisie Europeană instalată la insistenţele Partidului Socialist European. Este un demers pentru care socialiştii europeni şi stânga europeană militează de aproape 20 de ani pentru introducerea unei astfel de prevederi, iar noua comisie a făcut un prim pas pentru a iniţia acest demers şi astfel este în consultare publică în întreaga Uniune Europeană, pentru a stabili cadrul prin care vom iniţia salariul minim european în toate ţările Uninii Europene, a declarat Alexandru Iovescu, consilier judeţean.

Propunerea pe care Partidul Socialist European o face pentru iniţierea acestui demers este ca la nivel european să se stabilească un salariu minim, care să fie cuprins în 60% din salariu mediu din fiecare stat naţional. „Nu milităm pentru o sumă a salariului minim egală în fiecare stat membru pentru că la nivel european salariile diferă foarte mult. România este singura ţară din Uniunea Europeană care a crescut constant salariul minim european. Din 2016, odată cu guvernarea social democrată, salariul minim în România a crescut cu 36% până în 2019”, a continuat Alexandru Iovescu.

Începând de astăzi, în cadrul sediului PSD Timiş, pentru cei care doresc să susţină acest demers al salariului minim există un punct de colectare de semnături. Strângerea de semnături a fost demarată în fiecare judeţ din ţară.

„Considerăm că un salariu minim european, calculat la media pe care am propus-o, ar contribui la reducerea decalajelor dintre statele membre şi trebuie să oferim un standard minim de viaţă pentru fiecare angajat din fiecare stat membru, argumentează Alexandru Iovescu.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/