Reclamațiile legate de actul medical din cel mai mare spital de stat din Caraș-Severin se adună în stive!
Controalele se succed unul după altul la spitalul din Reșița, iar reclamațiile și acuzațiile de malpraxis se înmulțesc cu fiecare zi. Pacienți sau aparținători ai acestuia au început să vorbească după ce Comisia de Malpraxis a Direcției de Sănătate Publică a confirmat culpa medicală în două cazuri soldate cu deces, iar Selena-Maria s-a stins imediat după naștere în condiții care au scandalizat o țară întreagă și l-au obligat pe ministrul Sănătății să trimită Corpul de Control la Reșița.
Parte din aceste sesizări, plus multe alte informații de culise din spital, au ajuns și la urechile lui Silviu Hurduzeu, președintele Consiliului Județean Caraș-Severin, care a avut o atitudine corectă. N-a umblat cu pansamente, cum se întâmplă de obicei, ci dimpotrivă, le-a arătat purtătorilor de halate albe, albastre și verzi bisturiul cu care amenință că va tăia în carne vie dacă se impune.
„Problemele sunt complexe! Din păcate, la Spitalul Județean de Urgență din Reșița este o problemă legată și de calitatea actului medical. Numărul de reclamații începe să fie din ce în ce mai mare! Aș vrea ca acest lucru să fie auzit și de către personalul medical al spitalului, începând cu doctorii și terminând cu asistenții, infirmierele și brancardierii. Am văzut ce s-a întâmplat ca urmare a întâmplării nefericite de la secția de Ginecologie. Am văzut ce s-a întâmplat și la Unitatea de Primiri. Urgențe. Am auzit și de intervenția unui reputat chirurg, o intervenție medicală, și una coercitivă, care, sigur, stârnește rasul, dar ceea ce se întâmplă e deloc de râs. Știu de acuzațiile de malpraxis care au existat, dar ajung la mine și păreri ale unor pacienți care nu au beneficiat de cele mai bune condiții, de cele mai bune acte medicale.”, a comentat președintele Hurduzeu pentru Express de Banat.
Pentru a-i asigura pe medicii reșițeni că știe exact cine, ce și cum, Hurduzeu a vorbit, deocamdată voalat, despre limbajul folosit de unii doctori și unele asistente în dialogul cu pacienții, despre „deranjul” acestora în timpul gărzilor de noapte, sau despre vacanțele planificate ori poveste în Urgențe.
„Aștept raportul Corpului de Control al Ministrului Sănătății și apoi o să vedem ce măsuri luăm. Nu există nicio scuză! Dacă astfel de cazuri vor mai fi și va persista acest comportament, numărul de bolnavi care se vor interna sau vor merge la spitalul din Reșița va fi din ce în ce mai mic! Nu accept să se ascundă în spatele numărului de paturi. La spitalul din Reșița e un număr mare de paturi! Adevărata problem este că, la spitalul din Reșița nu sunt pacienți! Ce să facă opt doctori la Ginecologie dacă au patru persoane la opt saloane?! Cunosc mult mai multe lucruri din ce se întâmplă în spital decât poate ar crede dânșii că știu, iar ascunderea după această explicație puerilă, că nu sunt suficienți angajați, eu nu o accept. Explicații de acest gen mi-aș dori să nu mai existe!”. A mai avertizat Silviu Hurduzeu.
CITEȘTE ȘI:
De ce a murit Selena-Maria Stoin a doua zi după ce se născuse în spitalul din Reșița?
Al doilea caz de malpraxis confirmat în Spitalul Județean de Urgență Reșița!
Chiar a murit cu zile în Urgențele spitalului din Reșița! Oficial, malpraxis!
A murit în salvare după ce a stat 3 ore cu infarct în UPU fără să fie băgat în seamă!
Dosar penal pentru ucidere din culpă și investigații de malpraxis la UPU Reșița!