La Reșița se va deschide primul cimitir pentru animalele de companie

cimitir de animale la Resita

Reșițenii nu-și vor mai îngropa animalele de companie în spatele caselor ori la pădure, și nici nu le vor mai incinera, ci vor putea să-și ia rămas-bun de la prietenii necuvântători așa cum se cuvine, și să-i viziteze ori de câte ori li se face dor.

Primăria Reșița face demersuri pentru a deschide în oraș un cimitir pentru animalele de companie. În țară mai există locații de acest gen, unde necuvântătoarele sunt înhumate contra cost, iar până la finalul anului un astfel de obiectiv s-ar putea deschide și în municipiul de pe Bârzava. Cei care se ocupă de implementarea acestui proiect au documentația pregătită, mai este nevoie doar de câteva avize din partea Direcției Sanitare Veterinare și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin.

„Am discutat cu domnul primar, avem și o hotărâre de Consiliu Local pentru înființarea unui cimitir pe raza municipiului pentru animalele de companie. Momentan suntem în faza de a identifica terenul. Unul dintre terenurile luate în calcul, și probabil că 80% acesta va fi, este deasupra de Cimitirul Nr. 3, unde este o zonă frumoasă, destul de dreaptă, și cred că aceasta va fi până la urmă locația. Avem toate avizele scoase pentru acest obiectiv, mai trebuie doar predat dosarul la Direcția Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor Caraș-Severin. Dar eu cred că până la sfârșitul anului cimitirul va fi înființat. Atenție, doar pentru animale de companie, căci nu o să îngropăm acum calul sau vaca. Costurile vor fi identice cu cele din cimitirele umane, 100%, doar că suprafața va fi mult mai mică.”, a declarat Daniel Călin, șeful Direcției pentru Întreținerea și Repararea Patrimoniului din cadrul Primăriei Reșița.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/