La Reşiţa se caută artişti!

Copiii talentați sunt așteptați la corul Palatului Copiilor din Reșița, care organizează preselecții. Toți părinții care doresc să își înscrie micuții sunt așteptați la librăria Semn de Carte.

Corul de Copii Menestrelul al Palatului Copiilor din Reșița, dirijat de profesoara Adriana Caciuc- Ponoran, caută noi talente. În acest sens, până în 21 septembrie, zilnic, de luni până vineri, între orele 10-12 şi 16-17.30, la librăria Semn de Carte din Reşiţa vor avea loc preselecţii. Sunt așteptați copii cu vârsta între 4 şi 8 ani.
„În această perioadă ne-am gândit că ar fi bine să organizăm nişte preselecţii pentru corul Menestrelul. Noi suntem un grup deja bine organizat şi bine cunoscut, dar vrem să mai întregim rândurile formaţiei şi îi aşteptăm pe toţi iubitorii de muzică şi dans, de distracţie, relaxare, să vină să facă parte din acest coruleţ”, a spus Adriana Caciuc-Ponoran, coordonatorul grupului coral.

Repetițiile celor mici au început ieri, după ce, pe perioada verii, cu toții au avut vacanță. Pentru a cânta, prichindeii se întâlnesc de două ori pe săptămână. Copiii se declară fericiți că s-au întors la cor și abia așteaptă să aibă colegi noi.


/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/