La Reșița a fost înființată o societate comercială care va gestiona Parcul Industrial

La ultima lor ședință, consilierii municipali au aprobat înființarea Agenției de Dezvoltare Locală SA Reșița. Acționariatul noii societății este reprezentat de Consiliul Local Reșița, cu 99% și Piețe Reșița SRL, cu 1%. Administrator al Agenției de Dezvoltare Locală SA a fost desemnată Oana Borza.

„Este o societate comercială care întrunește toate prerogativele unei agenții de dezvoltare, copiată pe model Oradea și care va gestiona Parcul Industrial și nu numai. Vom identifica investitori, va avea o relație directă cu aceștia, vom merge la târguri, la expoziții, în care vom prezenta facilitățile pe care le are orașul Reșița. Îmi doresc ca această entitate să preia de la agenții economici, persoane fizice, diverse terenuri, clădiri în gestiune, astfel încât să-i punem în legătură cu potențialii investitori. Să fim un mijlocitor între cei care doresc să pună la dispoziție spații sau terenuri și cei care doresc să facă investiții în oraș”, a ținut să precizeze primarul Reșiței, Ioan Popa.

gif card de energie dacus 1000x100 Brantner 1000x100px

Potrivit spuselor edilului-șef, gradul de ocupare al Parcului Industrial este de circa 25%-30%. În ultimul timp au mai fost semnate câteva contracte, iar pe lângă investitorul principal, Autoliv, mai funcționează încă șapte agenți economici.

1000x100 (4) publicitate si promovare online banner maxagro STPT job 1000x200
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/