La Primăria Reșița, o parte din personal va pleca acasă

ioan popa primaria resita

Primarul Ioan Popa declară că, peste două-trei săptămâni, se va ști cine rămâne și cine pleacă. De asemenea, organizarea Festivalului Custom este incertă.

Deocamdată nu poate da cu exactitate nici numărul celor care vor pleca și nici data de când se va întâmpla asta. Dar, de plecat, sigur se va pleca. „Suntem în analiză pe noua organigramă și, așa cum am spus, vom face o reducere de personal cu siguranță”, a răspuns primarul la întrebarea legată de posibilele concedieri pe care le anunța încă de la finele lunii februarie. Atunci primarul a vorbit despre posibilitatea de a concedia 80 de persoane în contextul în care Consiliul Județean Caraș-Severin întârzia repartizarea sumelor provenite din impozitul pe venit.

Ulterior banii s-au împărțit, Reșiței revenindu-i 1,65 de milioane de lei după ce inițial orașul primise doar 750.000 de lei. Oricum suma e mult prea mică față de nevoile orașului care trebuie să acopere cofinanțări la proiectele aflate în derulare. În acest context, una dintre soluțiile gândite de primar pentru a face economii constă în reduceri de personal. Se pare că se va întâmpla asta însă numărul celor vor pleca va fi stabilit la capătul analizei aflată în prezent în derulare.

Dar nu numai prin reduceri de personal vrea primarul să facă economii. Vizate sunt și unele evenimente ținute în oraș, cu care reșițenii s-au obișnuit din anii precedenți. „Am cam tăiat și din banii pentru evenimente. Încercăm să fi decenți din acest punct de vedere. Vom ține concursul de viteză în coastă, câteva spectacole sau zilele Reșiței dar fără să exagerăm. Foarte posibil fără Festivalul Custom anul acesta”, a încheiat Popa.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/