La PNL Timiş se pune biciul pe comisiile din partid! Iar prietenul de concedii al preşedintelui Robu a fost înaintat în „grad”

1000x100 (2) untitled design set 970x90 px

PNL pregătește deja terenul pentru primele alegeri din acest an, europarlamentarele de la finalul lunii mai. Dacă Alina Gorghiu a vorbit joi la Timișoara despre importanța creării unei alianțe astfel încât PSD-ul să fie dat jos de la putere, Nicolae Robu e și el de părere că partidele noi trebuie să se alieze în jurul liberalilor. Altfel, la nivel local, Dumitru Dinulescu a fost primit în Biroul Politic Județean al PNL, iar Robu se va implica să eficientizeze activitatea comisiilor din partid.

Practic, liberalii ar dori ca USR și Plus să facă o alianță cu ei. De altfel, Robu a și avut sondaje despre cele două partide pe pagina sa de Facebook. „Respectăm partidele mai nou apărute, probabil vom avea și parteneriate. Însă trebuie să spunem lucrurilor pe nume, PNL este singurul partid de dreapta care are o acoperire cu adevărat națională. Cred că este păgubos ca cei care am dori altă abordare politică în țara noastră, și ne opunem felului în care PSD face politică și administrează țara, să avem un război între noi. Ar trebui să facem front comun. Iar când va fi să fim în competiții, fiecare să-și prezinte atuurile”, a precizat edilul.


Dumitru Dinulescu, patronul Dinu Install, numit în Biroul Politic Județean 

Robu a anunțat la conferința sa de presă săptămânală de la partid că Dumitru Dinulescu a fost numit în BPJ. „Am decis cooptarea în Biroul Politic Județean al PNL a unui membru marcant, cunoscut pentru ce a făcut pentru partid din 1990 până în prezent, pentru toată dedicarea de care a dat dovadă. Dumitru Dinulescu este un om care niciodată nu a cerut nimic, dar care a oferit. La propunerea mea, Biroul Politic Județean a votat în unanimitate cooptarea lui”, a povestit edilul.

Banner Forta Dreptei tm 1000x100 1000x100 (4)

Dumitru Dinulescu este un bun prieten al primarului și au petrecut inclusiv concedii împreună.

Schimbări la comisiile din partid

Tot în perspectiva alegerilor, Robu spune că se vor schimba componențele comisiilor de specialitate de la PNL, acolo unde este nevoie. „Nu suntem mulțumiți de cum funcționează comisiile de specialitate ale partidului. Am stabilit că, dacă până săptămâna viitoare nu se vor întruni anumite comisii să înceapă să lucreze, vom recurge la anumite măsuri. Nu pedepsim pe nimeni, desigur, în partid este o muncă voluntară, dar vom recurge la schimbări din funcție”, a precizat Robu.

Liderul juţean al PNL a explicat că membrii comisiilor nu dau toți randament nu din pricina priceperii, de care nu duc lipsă, ci din cauza lipsei timpului, de care unii nu dispun suficient și pentru activitatea de la partid.

/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/