La Moldova Nouă, „Ghiozdanele cu bucurii” au ajuns la destinatari

1000x100 Cuib de vise 1000x100

50 de copii din orașul de la malul Dunării și din localitățile limitrofe se pot bucura de rechizite școlare noi-nouțe, oferirea unor condiții optime pentru ca tinerii cu o condiție materială precară să-și poată continua studiile reprezentând scopul primordial al campaniei umanitare „Ghiozdanul cu bucurii”.

Proiectul umanitar, desfășurat în luna octombrie la inițiativa Parohiei „Adormirea Maicii Domnului” Moldova Nouă și a Centrului de Tineret „Sfânta Varvara” Moldova Nouă a reușit și în acest an să readucă zâmbetul pe buze copiilor dornici să-și poată continua studiile, oferirea unui ghiozdan complet echipat cu rechizite școlare fiind unul dintre factorii decisivi în privința creșterii calității educației în rândul elevilor cu posibilități precare.

La fel ca în anii trecuți, oamenii cu suflet mare nu au fost indiferenți față de acest demers, contribuția lor (în bani sau în bunuri) oferind șanse egale tuturor elevilor în cadrul procesului de învățare, aportul acestora dând astfel întâietate intelectului să-și spună cuvântul, nicidecum situației materiale.

STPT job 1000x200

Cu privire la modul în care s-a desfășurat campania „Ghiozdanul cu bucurii”, precum și dacă aceasta și-a atins scopul, părintele Ion Nedelcu, responsabil și coordonator al întregului demers, a subliniat: „Noi toți observăm că parcă nu ne bucurăm atât de mult când e vorba de un schimb de cadouri în momentele speciale sau cu prilejul unei sărbători. Însă ni se umplu ochii de sclipire și bucurie când primim o floare, o ciocolată sau orice alt lucru, fără o ocazie anume. Dăruind mai mult, ne îmbogățim sufletul, dar nu cu lucruri materiale, ci cu bucuria celor din jur. Acest lucru am încercat să-l promovăm prin această campanie și nădăjduim că mesajul nostru a fost unul receptiv pentru întreaga comunitate creștină din oraș. Suntem mulțumiți de felul cum s-a desfășurat această campanie și aducem mulțumire tuturor sponsorilor, colaboratorilor și credincioșilor cu ajutorul cărora am reușit să oferim zâmbete și bucurie multor copii”.

Muzeul TM
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/