La „Mihai Peia”, elevii școlii au gătit pentru a-și ajuta colegul aflat în nevoie

festivalul toamnei 2
1000x100 (2) mbmr 1000x100

Altruismul se învață în familie, dar și la școală. De curând, elevii de la „Mihai Peia” din Reșița au dovedit că știu ce înseamnă să întinzi o mână de ajutor dezinteresat aproapelui aflat în nevoie, prin organizarea unui târg cu produse de toamnă în scop caritabil.

Elevii de la fosta Școală Gimnazială Nr. 6 din Reșița, actualmente „Mihai Peia”, au organizat, zilele trecute, „Festivalul Toamnei”. Un eveniment cu vânzare de produse, de la bunătăți preparate în sălile de clasă sau alături de părinți acasă (tarte cu mere, dovleac, compoturi, murături și zacuscă), până la decorațiuni hand-made, totul în scop caritabil. Banii strânși în urma evenimentului au fost donați familiei unui elev al școlii, greu încercate, a cărei apartament a luat foc de curând, iar mare parte dintre bunurile casei au ars.

festival toamna

Muzeul TM

„Am mai organizat și în trecut acest festival, dar anul acesta am hotărât să adunăm fonduri pentru un băiețel, căruia i-a ars apartamentul. Toți bănuții adunați, în jur de 7.000 de lei, au revenit familiei, care și-a cumpărat o mobilă în apartament, că nu mai avea nimic. Ceea ce este important este faptul că acțiunea am derulat-o împreună cu părinții și bunicii. Părinții au adus produse, totul făcut în casă, dar s-au organizat și ateliere de creație și gastronomie în școală, unde am pus compoturi și murături împreună cu elevii și părinții, și am confecționat decorațiuni de toamnă, care ulterior au fost vândute. La această acțiune au participat în jur de 350 de elevi.”, ne-a mărturisit prof. Gabriela Borza, consilier educativ în cadrul Școlii Gimnaziale „Mihai Peia” din Reșița.

banatica 1000x100
/** clever pariuri **/ /** sfarsit clever **/